Ultimele stiri

SUA anunţă oficial că România se califică pentru programul Visa Waiver

Sursă foto: Facebook

România se califică pentru programul Visa Waiver, prin care se ridică obligativitatea obţinerii unei vize pentru călătoriile cetăţenilor în Statele Unite, după ce rata de refuz al vizelor a scăzut sub pragul de 3% impus de legislaţia americană, îndeplinind astfel unul dintre criteriile principale de accedere în program, a anunţat miercuri Departamentul de Stat al SUA.

Departamentul de Stat a dat publicităţii, miercuri, situaţia ratei de refuz al vizelor pentru anul fiscal 2024 (1 octombrie 2023 – 30 septembrie 2024), iar în cazul României, aceasta a fost de 2,61 la sută.

În cursul anului fiscal 2024, cetăţenii români au depus 80.596 de solicitări de vize B1/B2 la nivel mondial, aproape dublu faţă de numărul cererilor din anul fiscal anterior. Oficiile diplomatice şi consulare americane au acordat peste 78.000 de vize B1/B2, un număr record pentru România, anunţă Ambasada României la Washington.

Procesul de aderare a României la programul de scutire de vize a fost extrem de integru şi de transparent, iar evaluarea autorităţilor americane în privinţa României este aproape finalizată. Românii vor putea călători din 2025 în Statele Unite fără vize, oferind acestei generaţii şansa de a face din prietenia cu poporul american una şi mai puternică şi oportunitatea de a construi un parteneriat şi mai prosper”, a declarat Andrei Muraru, ambasadorul României în Statele Unite ale Americii.

Ambasadorul SUA în România, Kathleen Kavalec, afirma, la 1 octombrie, că mai trebuie făcuţi „paşi importanţi” pentru ca România să intre în programul Visa Waiver, arătând că, în eventualitatea în care Guvernul SUA va lua o decizie favorabilă, va urma o perioadă de pregătiri şi schimb de informaţii.

Dacă toate condiţiile şi pregătirile se vor desfăşura cu succes, programul ar putea intra în vigoare cândva în 2025”, a spus ea.

Decizia includerii unei ţări în programul Visa Waiver trebuie luată în cele din urmă de Congresul SUA.

În prezent, România, Bulgaria şi Cipru sunt singurele state membre UE care nu au fost incluse în Visa Waiver.

UPDATE. ”Ministerul Afacerilor Externe salută confirmarea scăderii ratei de refuz pentru vizele de SUA la 2,61%, în cursul anului fiscal 2024, o cerinţă principală pentru includerea României în Programul Visa Waiver. Progresul important înregistrat la acest moment se datorează colaborării interministeriale, la care a contribuit şi Ministerul Afacerilor Externe, alături de Ministerul Afacerilor Interne şi structurile de coordonare privind includerea în Programul Visa Waiver de la nivelul Guvernului României”, arată MAE, într-un comunicat de presă.

Procedura de includere a României în Programul Visa Waiver va continua, în perioada următoare, la nivelul Administraţiei americane.

Ministerul Afacerilor Externe exprimă şi cu această ocazie angajamentul de a continua cooperarea cu partea americană în ceea ce priveşte finalizarea implementării măsurilor necesare în acest sens, atât în perioada până la adoptarea deciziei de includere în Programul Visa Waiver, cât şi ulterior, într-un context de securitate în continuă evoluţie”, adaugă sursa citată.

Lasati un comentariu

Alte articole

09 nov. 2024 9.47 am

Alţi doi cetăţeni români daţi dispăruţi în urma inundaţiilor din Valencia (Spania) au fost identificaţi ca fiind decedaţi, anunţă Ministerul de Externe. Până în prezent, au fost confirmate…

22 oct. 2024 9.22 am

Atacurile cu drone ucrainene desfășurate pe timpul nopții au provocat o explozie și un incendiu la o uzină de etanol și au avariat alte două întreprinderi producătoare de alcool din Rusia, au…

01 oct. 2024 7.57 pm

Zece persoane au fost rănite într-un „presupus atac terorist” la Tel Aviv, potrivit poliţiei israeliene şi serviciilor de urgenţă. Potrivit The Times of Israel, un schimb de focuri a avut loc…

28 iul. 2024 10.59 am

Avioanele de luptă israeliene au lovit o serie de ținte Hezbollah din Liban în cursul nopții, conform declarațiilor armatei israeliene (IDF). Aceste atacuri au urmat după ce 12 copii au fost uciși…

21 aug. 2024 10.40 am

Kamala Harris a urcat pe scenă, alături de Tim Walz, la mitingul din Milwaukee. Cei doi au fost anunţaţi drept candidaţii Partidului Democrat pentru funcţia de preşedinte şi vicepreşedinte al…

17 apr. 2023 2.21 pm

Dr. Makenzie Lystrup a intrat în istorie, devenind prima femeie director al Centrului de zbor Goddard al NASA. Nu a fost singura premieră pe care Lystrup a reușit să o marcheze, aceasta fiind prima…