Ultimele stiri

Operaţiunea JUPITER, la Mangalia. Percheziţii într-un dosar privind măsuri contrafăcute

În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, la data de 22 octombrie, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economico – Financiare din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, într-un dosar penal având ca obiect săvârșirea infracțiunii de punerea în circulație de produse contrafăcute.

Percheziția a avut loc în municipiul Mangalia, la locuința a două persoane fizice și sediul unei persoane juridice.

Din cercetările efectuate a rezultat bănuiala rezonabilă că, în perioada 2022 – 2024, administratorul unei societăți comerciale și un angajat al acesteia ar fi comercializat bunuri contrafăcute (parfumuri, obiecte de îmbrăcăminte și încălțăminte).

În acest caz cercetările sunt continuate, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța.

Din cercetările efectuate a rezultat bănuiala rezonabilă că, în perioada ianuarie 2020 – septembrie 2023, o femeie, de 39 de ani, angajată în cadrul unei unități medicale, din județul Constanța, și-ar fi însușit, din gestiunea unității, medicamente și instrumente medicale, pe care, ulterior, le-ar fi comercializat, cauzând astfel un prejudiciu unității spitalicești.

În urma perchezițiilor domiciliare, au fost ridicate înscrisuri cu valoare probatorie, un laptop și un telefon mobil.

În acest caz cercetările sunt continuate, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia.

Lasati un comentariu

Alte articole

23 mart. 2024 3.28 pm

Trei polițiști de la Secția 2 Poliție Rurală Cogealac au salvat seara trecută viețile a doi bătrâni. Mihai, Adrian și George intrat într-o casă din care ieșea fum și au scos cele două persoane…

27 mai 2024 11.29 am

Având în vedere proiectul „Reabilitarea rețelelor de termoficare din Municipiul Constanța-Etapa II’’, se impune executarea lucrărilor de conexiune a unor tronsoane noi de conducte magistrale,…

15 ian. 2024 4.42 pm

Primăria Constanţa anunţă că, începând de miercuri, 17 ianuarie, se reorganizează numărul de benzi de circulație a autovehiculelor pe strada Prelungirea Traian. Astfel, o bandă de circulație…

06 aug. 2024 11.52 am

Luni, 5 august, în jurul orei 21:15, poliţişti din cadrul Secției 2 Poliție Vama Veche – 2 Mai au fost sesizaţi cu privire la faptul că, pe strada Eroilor din localitatea Limanu, un minor…

07 nov. 2023 11.27 am

Reprezentanții CT Bus reamintesc constănțenilor că stația I.C. Brătianu de pe str. Dezrobirii (zona pod Butelii), pe sensul de mers către Cap de Linie Industrială, este suspendată temporar. Din…

09 mai 2023 6.03 pm

Centralele de apartament vor fi interzise până în 2029, potrivit Primăriei Constanța, ca urmare a unei decizii a Comisiei Europene. Drept urmare, municipalitatea a anunțat o soluție a problemei…