Ultimele stiri

Prognoză meteo 24 octombrie – 3 noiembrie 2024. Vreme caldă, urmată de o răcire mai accentuată

Sursă foto: telegrafonline.ro

Administraţia Naţională de Meteorologie a anunţat, luni, prognoza pe următoarele două săptămâni în România, pe regiuni şi la munte. Astfel, meteorologii spun că în prima parte a perioadei vremea se va încălzi, însă va fi urmată de o răcire destul de accentuată.

BANAT

În primele zile ale intervalului, valorile termice diurne vor fi în creştere de la medii de 18 grade, până la medii de 20…21 de grade, iar cele din timpul nopţilor, de la medii de 3 grade, spre 7 grade. Până la finalul primei săptămâni variaţiile termice vor fi nesemnificative, dar în a doua jumătate a intervalului vremea se va răci treptat. În medie, maximele vor ajunge la 13…14 grade, iar minimele la 4 grade. Probabilitatea de ploaie va fi mai mare la finalul lunii octombrie şi începutul lunii noiembrie.

CRIŞANA

În prima săptămână din interval, valorile termice diurne nu vor avea variaţii importante, iar media acestora va fi de 18…20 de grade. Pe parcursul nopţilor însă, valorile termice vor fi în creştere în primele zile de la medii de 2…3 grade, spre 6…7 grade. În a doua jumătate a intervalului vremea se va răci treptat. În medie, maximele vor ajunge la 13…14 grade, iar minimele la 3…4 grade. Probabilitatea de ploaie va fi mai mare la finalul lunii octombrie şi începutul lunii noiembrie.

TRANSILVANIA

În prima săptămână din interval, valorile termice diurne nu vor avea variaţii importante, iar media acestora va fi de 17…18 grade. Pe parcursul nopţilor însă, valorile termice vor fi în creştere în primele zile de la medii de -1…0 grade, spre 4 grade. În a doua jumătate a intervalului vremea se va răci treptat, dar diferenţele vor fi mai ales la valorile diurne. În medie, maximele vor ajunge la 11…12 grade, iar minimele la 1…2 grade. Probabilitatea de ploaie va fi în creştere după data de 31 octombrie

MARAMUREŞ

În prima săptămână, valorile termice diurne nu vor avea variaţii semnificative, iar media acestora se va situa în jurul a 17 grade. În a doua jumătate a intervalului, media valorilor maxime va fi în scădere până la 12…13 grade. Pe parcursul nopţilor, până în data de 24 octombrie, mediile valorilor termice vor fi în creştere de la 1 grad, spre 5 grade, apoi vor scădea treptat până la 2 grade. Probabilitatea de ploaie va fi în creştere la finalul lunii octombrie şi începutul lunii noiembrie

MOLDOVA

În primele zile ale intervalului, valorile termice diurne vor fi în creştere de la medii de 14 grade, până la 17 grade, iar cele din timpul nopţilor, de la medii de 1…2 grade, spre 8…9 grade. Ulterior, până la sfârşitul intervalului, vremea se va răci treptat. În medie, maximele vor ajunge la 10 grade, iar minimele se vor menţine în jurul a 3…4 grade. Probabilitatea de ploaie va fi în creştere după data de 29 octombrie.

DOBROGEA

În primele zile ale intervalului, valorile termice diurne vor fi în creştere de la medii de 14 grade, până la 18 grade, iar cele din timpul nopţilor, de la medii de 3 grade, spre 8 grade. Ulterior, până la sfârşitul intervalului, temperaturile vor avea tendinţa să scadă uşor. În medie, maximele vor ajunge la 14 grade, iar minimele se vor menţine în jurul a 7 grade. Probabilitatea de ploaie va fi în creştere după data de 29 octombrie.

MUNTENIA

Până în jurul datei de 23 octombrie, valorile termice diurne vor fi în creştere de la medii de 15 grade, până la 19 grade, iar cele din timpul nopţilor, de la medii de 1 grad, spre 5 grade. Ulterior, până la sfârşitul intervalului, mediile maximelor vor fi în scădere şi vor ajunge la 14 grade, dar ale minimelor vor avea doar uşoare oscilaţii în jurul a 5 grade. Probabilitatea de ploaie va fi în creştere mai ales la începutul lunii noiembrie.

OLTENIA

Până în jurul datei de 23 octombrie, valorile termice diurne vor fi în creştere de la medii de 15 grade, până la 20 de grade. Creşterea valorilor din timpul nopţilor se va realiza până în data de 25 octombrie, de la medii de 2 grade, spre 6 grade. Ulterior, până la sfârşitul intervalului, mediile maximelor vor fi în scădere şi vor ajunge la 14 grade, dar ale minimelor vor avea doar uşoare oscilaţii în jurul a 5 grade. Probabilitatea de ploaie va fi în creştere la finalul lunii octombrie şi începutul lunii noiembrie.

LA MUNTE

Pe tot parcursul intervalului, cu uşoare oscilaţii de la o zi la alta, valorile termice vor avea predominant tendinţa de scădere. Astfel, mediile maximelor vor fi de la 14 grade în data de 22 octombrie, până la 5 grade la finalul celei de-a doua săptămâni, iar ale minimelor, de la 5 grade în data de 23 octombrie, spre -1 grad la începutul lunii noiembrie. Probabilitatea de precipitaţii va fi în creştere după data de 30 octombrie.

Lasati un comentariu

Alte articole

09 oct. 2024 5.52 pm

Pensionarii care au primit sume necuvenite din cauza erorilor de recalculare a pensiilor nu vor mai fi obligați să restituie acești bani, conform unei propuneri legislative aprobate recent de Senat.…

03 oct. 2024 7.37 pm

Voucherele de vacanță care sunt pe cale de expirare pot fi folosite în agențiile de turism, arată un comunicat al Agenției Naționale a Agențiilor de Turism. Potrivit ANAT, agențiile au pregătite…

21 sept. 2023 2.57 pm

Patru persoane au murit şi alte cinci au fost rănite în urma unui incendiu izbucnit după o explozie la o magistrală de gaz. Tragedia s-a petrecut în noaptea de miercuri spre joi, la Călimănești,…

05 apr. 2024 10.08 am

Meteorologii estimează că temperaturile vor rămâne mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă şi în prima săptămână a lunii mai, de Paşte. Cantităţile de ploaie vor fi apropiate…

06 ian. 2023 1.57 pm

ANAF a publicat pe portalul propriu, la rubrica Asistență contribuabili/Servicii oferite contribuabililor, lista seminariilor web care se vor desfășura în luna ianuarie. Printre temele dedicate persoanelor…

14 feb. 2023 4.47 pm

Sistemul de supraveghere aeriană al Forțelor Aeriene Române a detectat marți, 14 februarie, în jurul orei 12.30, o țintă aeriană de dimensiuni mici, având caracteristicile de evoluție asemănătoare…