Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva, marcată anual pe 14 octombrie, este una dintre cele mai importante zile religioase din calendarul ortodox românesc. Pe lângă pelerinajele și rugăciunile dedicate ocrotitoarei Moldovei, această zi este însoțită de diverse tradiții și superstiții populare, respectate de mulți credincioși.

Aceasta este una dintre cele mai importante sărbători religioase din România, marcând evenimente de amploare, cum ar fi pelerinajul la Iași, unde se află moaștele Sfintei Parascheva. Mii de credincioși se adună anual pentru a se ruga și a cere ajutorul Sfintei, fiind un moment de spiritualitate și devoțiune.

Tradiții și obiceiuri religioase

Pelerinii care vin la Iaşi de hramul Sfintei Parascheva ar trebui să ştie că veşmintele sale poartă o broderie specială. Domnitorul Vasile Lupu, a adus moaştele Sfintei Parascheva la Iaşi în 1641 şi le-a aşezat la Biserica Sfinţii Trei Ierarhi ctitorită de el. Aducerea moaştelor în Capitala Moldovei a fost un gest de recunoştinţă din punctul de vedere al patriarhului Partenie I şi al membrilor Sinodului Patriarhiei Ecumenice de la Constantinopol pentru faptul că domnitorul de atunci al Moldovei a plătit în întregime datoriile Patriarhiei Ecumenice. Începând cu anul 1889, moaştele Cuvioasei au fost mutate în Catedrala Mitropolitana din Iaşi.

Se spune că nu este bine să lucrezi în această zi, mai ales femeile sunt sfătuite să evite activitățile casnice precum spălatul, cusutul sau torsul. Se crede că nerespectarea acestor interdicții poate aduce ghinion sau chiar boli.

De asemenea, există credința că nu este bine să dai bani cu împrumut pe 14 octombrie, deoarece acest gest ar aduce ghinion pe tot parcursul anului.

În plus, fructele cu cruce, cum ar fi merele și perele, sunt considerate nepotrivite pentru consum în această zi, iar aprinderea focului în casă este văzută ca un gest care atrage boala.

Prezența Sfintei Parascheva în vise este, în cultura populară, asociată cu momentele dificile, fiind văzută ca o sursă de alinare și sprijin.

Potrivit tradiţiei, Sfânta Cuvioasa Parascheva se roagă la Dumnezeu şi pentru femeile însărcinate. Dacă eşti însărcinată, este recomandat să împarţi din bucatele tale cu copiii sărmani, Sfânta Parascheva urmând să te ocrotească la naştere, care va fi uşoară şi lipsită de dureri.

De Sfânta Parascheva se fac şi previziuni ale vremii, în care se ţine cont şi de somnul oilor. Dacă acestea dorm înghesuite pe 14 octombrie, ciobanii spun că iarna va fi una grea, lungă şi friguroasă.

Foarte puţini creştini ştiu că Sfânta Parascheva poartă şi un blestem, care datează din anul 1641. Astfel, sub veşmintele în care Sfânta este îmbrăcată în fiecare an, moaştele acesteia mai poartă o ţinută care nu se dă jos niciodată, ce are şi un sigiliu pe care este scris blestemul domnitorului Vasile Lupu şi al Mitropolitului Varlaam care spune: “blestemat să fie cel care va împrăştia vreodată Moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva”.

Veşmântul Sfintei Parascheva se face după un ritual special, în atelierele Arhiepiscopiei. Croitorii obişnuiesc să ţină post şi să facă rugăciune înainte de a începe să le lucreze. Veşmintele ocrotitoarei Moldovei se schimba de cinci ori pe an şi se dăruiesc de Mitropolitul Moldovei unor biserici care au hramul Sfintei.

Copilăria Sfintei Cuvioase Parascheva

Sfânta Cuvioasă Parascheva a trăit în prima jumătate a secolului al XI-lea. S-a născut în Epivata (azi Selimpaşa), un oraş din partea europeană a Turciei, situat pe coasta de nord-vest a Mării Marmara, la 50 kilometri de Istanbul, în apropiere de Constantinopol (mai târziu, Istanbul), pe atunci capitala Imperiului bizantin. Se cunoaşte doar numele tatălui sfintei, Nichita, care a murit pe când sfânta era mic copil. Sfânta Parascheva a avut şi un frate, Eftimie, care va ajunge şi el sfânt al Bisericii, Sfântul Eftimie, Izvorâtorul de Mir, care a fost episcop de Madyt (azi Karadeniz Ereğli, oraş din apropierea Strâmtorii Dardanele).

Sfânta Parascheva şi fratele ei au fost crescuţi de mama lor cu dragoste faţă de Dumnezeu. Se spune că pe când avea zece ani, fiind într-o biserică, a auzit citindu-se, la Sfânta Liturghie, cuvântul Evangheliei: „Oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa şi să-Mi urmeze Mie” (Marcu 8, 34). Ieşind din biserică, şi-a dat hainele primei femei sărace pe care a întâlnit-o şi ea s-a îmbrăcat cu hainele sărăcăcioase ale femeii. Deseori făcea astfel de gesturi, îşi împărţea hainele copiilor săraci şi le dădea mâncarea sa copiilor de la şcoală.

După moartea mamei ei, împreună cu fratele său, tânăra Parascheva a dăruit săracilor partea ce i se cuvenea de moştenire şi s-a retras în pustie. S-a oprit mai întâi la Constantinopol, unde a îmbrăcat haina monahală, după care a călătorit în Asia Mică, rămânând timp de cinci ani la Mănăstirea Maicii Domnului din Heraclea. De aici a plecat apoi spre Ţara Sfântă, unde, după ce a văzut Ierusalimul, s-a aşezat într-o mănăstire de călugăriţe în pustiul Iordanului. Într-o noapte, însă, pe când avea ca la 25 de ani, un înger i-a spus, în vis, să se reîntoarcă în locurile părinteşti, unde va avea să moară. După această vedenie, sfânta a mers mai întâi în Constantinopol, de unde la scurtă vreme s-a îndreptat spre Kallikratia (azi oraşul turcesc Mimarsinan), unde a rămas timp de doi ani, slujind la biserica Sfinţii Apostoli.

La vârsta de 27 de ani a adormit în Domnul în oraşul Kallikratia. Trupul ei a fost îngropat lângă mare şi după mai mulţi ani a fost descoperit întâmplător. Un marinar care murise pe o corabie a fost aruncat în mare si valurile l-au adus la ţărm, iar un sihastru care trăia acolo a rugat pe nişte creştini să-l îngroape după rânduiala creştinească. Săpând o groapă, au găsit trupul Preacuvioasei Parascheva neputrezit şi plin de mireasmă. Cu toate acestea, au pus alături de ea şi trupul corăbierului. Dar, în noaptea următoare, unuia din creştinii care săpaseră groapa, cu numele Gheorghe, i s-a arătat în vis Sfânta Parascheva, descoperindu-şi identitatea în aceeaşi noapte, aceeaşi vedenie a avut-o şi o femeie credincioasă, cu numele Eftimia, şi a doua zi amândoi au spus tuturor minunata întâmplare. Credincioşii de acolo au luat trupul Cuvioasei din mormânt şi l-au adus la Biserica Sfinţii Apostoli din Epivata. Au avut loc de atunci multe vindecări minunate în urma rugăciunilor care se făceau lângă moaştele sfintei. Se spune că locuitorii din Epivata au zidit o biserică chiar pe locul casei părinteşti a sfintei. Vestea despre minunile care se săvârşeau în apropierea cinstitelor moaşte s-a răspândit curând în Tracia şi în Peninsula Balcanică. Este foarte probabil că Patriarhia ecumenică va fi procedat de timpuriu la canonizarea ei, adică la trecerea ei în rândul sfinţilor.

Potrivit tradiţiei, cea mai veche lucrare aghiografică dedicată Sfintei Cuvioase Parascheva a fost scrisă de diaconul Vasilisc, la cererea patriarhului ecumenic Nicolae al IV-lea Muzalon (1145-1151), pe la mijlocul secolului al XII-lea. Pe la anul 1605, Mitropolitul Matei al Mirelor (care a trăit în Mănăstirea Dealu, de lângă Târgovişte) a alcătuit în limba greacă slujba Cuvioasei Parascheva. Prima învăţătură în limba română despre viaţa sfintei o găsim în „Cartea românească de învăţătură” a Mitropolitului Varlaam al Moldovei, tipărită la Iaşi în 1643.