Ultimele stiri

(FOTO/VIDEO) CONSTANȚA. Șase persoane au rămas fără permis după ce au fost prinse făcând drifturi: obiecte contondente și arme albe, găsite în portbagajul uneia dintre mașini

Sursă foto: IPJ Constanța

În perioada 11-12 octombrie, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Siguranță Rutieră au desfășurat o amplă acțiune pentru creșterea gradului de siguranță rutieră prin depistarea și luarea măsurilor legale față de șoferii care conduc agresiv sau participă la întreceri neautorizate pe drumurile publice.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 24 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 39.000 de lei.

Totodată, au fost reținute în vederea suspendării șase permise de conducere pentru conducere agresivă (drifturi) și trei pentru conducere pe sensul opus de mers.

De asemenea, au fost oprite din a circula opt vehicule care nu prezentau siguranţă pe drumurile publice, până la remedierea problemelor constatate. Acestora le-au fost retrase certificatele de înmatriculare pentru defecțiuni la sistemul de evacuare.

În urma efectuării controlului vehicului, în interiorul unui autoturism al cărui șofer ar fi participat la întreceri neautorizate au fost descoperite mai multe obiecte contondente și arme albe.

Sursă foto: IPJ Constanța

În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști.

Lasati un comentariu

Alte articole

29 nov. 2023 6.42 pm

Momentul mult așteptat a sosit! Târgul de Crăciun din parcul „Oleg Danovski” se va deschide mâine, 30 noiembrie, la ora 17:00! Vă invităm să descoperiți atmosfera de sărbătoare și să vă…

11 sept. 2024 12.32 pm

Primăria Constanța a anunțat miercuri, 11 septembrie, prin intermediul unui comunicat de presă, că Agenția pentru Protecția Mediului a dat undă verde pentru amenajarea sistemului de irigații…

politia agentia antidrog ipj constanta

05 iun. 2023 2.22 pm

În perioada 1-5 iunie a.c., peste 200 de poliţişti, din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Constanța, aproximativ 150 de jandarmi, din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța…

10 iun. 2024 6.13 pm

Situaţie incredibilă în comuna Costinești, din județul Constanța, rezultatul alegerilor pentru primar fiind extrem de strâns. Lupta pentru funcția de primar se dă între actualul primar, social-democratul…

23 ian. 2024 1.24 pm

Luni, 22 ianuarie, în jurul orei 18.20, polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Mihail Kogălniceanu au fost sesizați cu privire la faptul că, pe D.N.2A, între localitățile Nicolae Bălcesc…

29 apr. 2024 12.31 pm

Ca urmare a conflictului din seara de duminică, 28 aprilie, când mai multe persoane s-ar fi agresat fizic reciproc într-un imobil de pe strada Zmeurei din municipiul Constanța, Compartimentul de Relații…