Ultimele stiri

Mircea Lucescu, înaintea meciului cu Cipru: “Am obţinut şase puncte, dar asta nu înseamnă nimic dacă nu obţinem în continuare alte şase puncte”

Sursă foto: captură video Facebook/Echipa națională de fotbal a României

Selecționerul Mircea Lucescu a declarat într-o conferință de presă că echipa națională a României a obținut șase puncte în primele două etape ale Ligii Națiunilor, dar a subliniat că acest lucru nu va conta dacă nu continuă seria victoriilor. În contextul meciului cu Cipru, Lucescu a remarcat ambiția și valoarea adversarilor, afirmând că echipa cipriotă este competitivă și reprezintă un test important pentru tricolori.

Vom întâlni o echipă foarte ambiţioasă. Mă aştept la o echipă bună, sunt câţiva jucători foarte buni în echipa Ciprului. Au reuşit să facă o echipă competitivă. Noi am obţinut şase puncte, dar asta nu înseamnă nimic dacă nu obţinem în continuare alte şase puncte. E un meci important pentru noi, îl tratăm cu foarte multă seriozitate şi sper că băieţii vor fi mulţumiţi după meci”, a adăugat el.

Lucescu s-a arătat impresionat de relațiile dintre jucătorii români, afirmând că acest aspect reprezintă o bază solidă pentru construcția echipei. El a subliniat că este esențial ca România să facă un pas înainte pentru a putea concura cu marile echipe europene. Totodată, selecționerul a evidențiat faptul că jucătorii naționali sunt tot mai apreciați la nivel de club, ceea ce îi ușurează munca de selecție.

În ceea ce privește jucătorii străini din campionatul intern, Lucescu a sugerat că ar trebui promovați mai mulți jucători români, criticând aducerea de fotbaliști străini „cu o valoare dubioasă” care nu contribuie la dezvoltarea spiritului de grup și la performanțele echipelor.

Această echipă naţională ar trebui să dea un exemplu pentru toate cluburile din ţară. Să mai renunţe la jucători străini de o valoare dubioasă şi să încerce să promoveze jucători din ţară. Performanţele echipei naţionale vor obliga cluburile să ia măsuri. Când vin jucători pentur un an, doi sau pentru o lună şi apoi pleacă lasă un gol în urma lor. Se pierde spiritul de grup extraordinar al suporterilor. Este extraordinar să îl ţii.

Trebuie să fim foarte atenţi la modul în care ne vom comporta mâine în teren”, a mai afirmat Mircea Lucescu.

România urmează să joace împotriva Ciprului la Larnaca, sâmbătă seară, în etapa a treia a grupelor Ligii Națiunilor, iar după acest meci, tricolorii vor înfrunta Lituania, marți, în deplasare.

Lasati un comentariu

Alte articole

26 iul. 2024 10.21 am

Echipa naţională de fotbal a transmis un mesaj de încurajare, vineri, sportivilor participanţi la Jocurile Olimpice de la Paris. „Vă dorim să aveţi şi voi parte de momente de neuitat şi să…

29 mart. 2024 8.59 pm

Înotătorul David Popovici a făcut o declarație pe pagina sa de Facebook, afirmând că nu va opta pentru cazarea în satul olimpic la Jocurile Olimpice de la Paris și că va asigura serviciile de…

15 mai 2024 6.54 pm

Simona Halep, numărul 1149 WTA, revenită în martie după o suspendare îndelungată, a abandonat, miercuri, în primul tur al turneului WTA 125 Trophee Clarins, de la Paris. Halep s-a retras în setul…

30 mart. 2022 1.00 pm

  Răzvan Burleanu, președintele în funcție al Federației Române de Fotbal (FRF)  este unicul candidat la alegerile pentru şefia FRF din 12 aprilie. Comisia de verificare a dosarelor a respins…

13 aug. 2024 8.22 pm

Gimnasta Ana Maria Bărbosu va intra în posesia medaliei de bronz, în cadrul unei ceremonii care va avea loc, vineri, la Casa Olimpică din Bucureşti, a anunţat Federaţia Română de Gimnastică.…

23 iun. 2024 9.48 am

Selecţionerul Edward Iordănescu a declarat, sâmbătă seară, după meciul cu Belgia, că este mulţumit de evoluţia tricolorilor. Ne-am luptat, n-am cedat, am făcut tot ce am putut şi mulţumesc…