Ultimele stiri

Cod galben de ploi, intensificări ale vântului și instabilitate atmosferică la Constanța: numerele de telefon pentru situații de urgență

Sursă foto: Primăria Constanța

Centrul Meteorologic Regional Dobrogea informează că, de duminică, 29 septembrie, ora 14:00, până luni, 30 septembrie, ora 22:00, în Dobrogea va ploua.

Vor fi averse și, în intervale scurte de timp și prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 25…40 l/mp și izolat de peste 50 l/mp. Vântul va avea intensificări cu viteze la rafală de 45…65 km/h. Luni, vremea se va răci accentuat.

CITEȘTE ȘI: Vremea se schimbă radical! Coduri portocaliu și galben de ploi torențiale și vânt puternic în toată țara, până luni: izolat, cantitățile de apă vor depăși 100 l/p – HARTĂ

Facem apel la cetățeni să evite adăpostirea sau trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare, precum şi a imobilelor aflate în construcţie, iar conducătorii auto sunt rugați să evite oprirea sau staţionarea în dreptul copacilor de pe marginea drumurilor”, transmite Primăria Constanța.

Constănțenii, agenții economici și asociațiile de proprietari pot semnala permanent orice problemă la următoarele numere de telefon:

  • Dispecerat Primăria Municipiului Constanța – 0241/550055
  • Dispecerat Direcţia Generală Poliția Locală – 0241/484205 și 0341/922
  • Dispecerat Serviciul Protecție Civilă– 0737552271.

Alte articole

04 dec. 2024 1.19 pm

Urmare a depistărilor, din data de 25 august și 1 decembrie, privind un bărbat, care ar fi condus un autoturism sub influența alcoolului și cu permisul de conducere anulat, polițiști din cadrul…

23 dec. 2024 6.55 pm

Polițiștii Serviciului Siguranță Școlară și Prevenirea Criminalității au desfășurat, astăzi, o activitate de prevenire în rândul minorilor din municipiul Constanța. Aceasta a avut ca temă…

11 aug. 2022 1.12 pm

  În vârf de sezon estival și în cel mai aglomerat weekend pe Litoralul Românesc, Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului (APDT) în județul Timiș și Asociația Patronală…

21 mart. 2024 4.18 pm

Inspectorii vamali din cadrul Biroului vamal de frontieră Constanța Sud au reținut 8.000 perechi de patine cu rotile susceptibile de a fi contrafăcute. Bunurile au o valoare totală de aproximativ…

27 feb. 2023 9.02 pm

Șeful DNA Constanța, procurorul Andrei Bodean, a câștigat procesul cu Antena 3, EVZ, stiripesurse, Mihai Gâdea, Mirel Curea și alți jurnaliști care l-au acuzat că l-a arestat, anchetat și trimis…

23 ian. 2023 9.11 pm

Primarul Constanței a publicat o serie de fotografii și videoclipuri prin intermediul cărora prezintă starea defectuoasă a conductelor de termoficare din Constanța. În imaginile prezentate pot…