Ultimele stiri

Bărbatul care a incendiat mai multe mașini în Brașov a fost prins la Mangalia

Sursă foto: ISU Brașov

Un bărbat de 56 de ani este bănuit că ar fi autorul incendiului de la Codlea, din noaptea de marţi spre miercuri, în care au ars patru maşini şi faţada unui bloc, a informat, IPJ Braşov, potrivit Agerpres.

Conform sursei citate, în urma investigaţiilor desfăşurate de poliţiştii braşoveni, bărbatul a fost depistat în Mangalia, judeţul Constanţa.

Întrucât informaţiile au stabilit că aceasta s-ar fi ascuns după săvârşirea infracţiunii, s-au desfăşurat activităţi complexe pentru prinderea persoanei, astfel că, în baza informaţiilor şi a datelor din cauză, o echipă de poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Braşov s-a deplasat în municipiul Mangalia, unde, în această dimineaţă, împreună cu poliţişti din cadrul I.P.J. Constanţa l-au depistat pe bărbatul care se afla într-un apartament. La acest moment, persoana de 56 de ani se află în custodia poliţiei şi urmează a fi condusă la unitatea de poliţie din Braşov în vederea continuării activităţilor de cercetare”, a precizat IPJ Braşov.

Poliţiştii din municipiul Codlea au deschis, miercuri, un dosar penal, pe care l-au constituit sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere, după ce în cursul nopţii, un incendiu a izbucnit la un autoturism, parcat pe stradă din localitate.

Verificările efectuate de către poliţişti la faţa locului au arătat faptul că asupra a două autovehicule staţionate se manifesta un incendiu cu flacără, iar din cauza temperaturii ridicate au mai fost create distrugeri altor două autoturisme, situate în apropiere, precum şi la faţada unui imobil, lângă care se aflau vehiculele avariate”, a mai precizat IPJ Braşov.

Conform ISU Braşov, în urma incendiului au fost distruse, pe lângă autoturisme, geamurile de la parter şi primele două etaje ale imobilului.

Lasati un comentariu

Alte articole

23 apr. 2024 7.07 pm

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, anunţă că după 33 de ani de căutări, un fugar periculos a fost adus astăzi în ţară, Kumarasamy Navaneethan, un cetăţean srilankez, aflat pe lista celor…

18 nov. 2023 9.58 am

Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea au fost solicitați să intervină noaptea trecută, pe strada Cuza Vodă numărul 77 din municipiul Constanța, acolo…

06 nov. 2023 2.40 pm

Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) anunţă luni că creşterea, sacrificarea porcilor în gospodăria ţărănească şi comercializarea acestora nu…

27 oct. 2023 12.51 pm

Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Medgidia – Biroul Investigații Criminale au reținut, joi, 26 octombrie, pentru 24 de ore, un bărbat, de 20 de ani. Acesta este bănuit că, la data de…

14 iun. 2024 5.57 pm

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) atrage atenţia privind o nouă serie de mesaje false transmise în numele instituţiei, de pe o adresă de mail şi îi îndeamnă pe contribuabilii…

07 apr. 2023 4.57 pm

La data de 6 aprilie a.c., în jurul orei 07.50, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Biroul Rutier au identificat un bărbat, de 23 de ani, care a condus un autoturism, pe bulevardul…