Ultimele stiri

Ciolacu, despre „amendamentul Iohannis”: În aprilie dorea să fie la NATO sau la Comisia Europeană. Nu era în discuție acest lucru

Sursă foto: veridica.ro

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat, în legătură cu iniţiativa PNL care îi permite preşedintelui Klaus Iohannis să candideze la alegerile parlamentare ca independent, pe liste de partid, că nu a avut discuţii cu Iohannis pe acest subiect. El a precizat că în luna aprilie Klaus Iohannis dorea să obţină funcţii la NATO sau la Comisia Europeană şi atunci nu era în discuţie o candidatură a sa la alegerile parlamentare.

Marcel Ciolacu a fost întrebat, joi, la Hotnews, dacă a existat o discuţie, nu neapărat pe 3 aprilie, în legătură cu proiectul de lege care i-ar permite preşedintelui Klaus Iohannis să candideze la alegerile parlamentare ca independent., pe liste de partid.

În primul rând trebuie să o poziţionăm în timp şi spaţiu. Nu poate să fie o discuţie despre o modificare legislativă şi presupun că cei care au lansat teza cu aprilie s-au gândit ca să nu fie atacaţi că e cu un an de zile sau şase luni înainte. Au anticipat anumite lucruri. Au anticipat greşit din punctul meu de vedere, fiindcă atunci domnul preşedinte Iohannis dorea să fie la NATO sau la Comisia Europeană. Deci nu era în discuţie acest lucru. Eu cred că trebuie să fim câteodată şi bărbaţi politici şi să recunoaştem când am dorit un lucru că s-a dovedit a fi un lucru greşit sau negreşit, s-a comentat de către societate, ar trebui să ne asumăm. Şi îmi place să cred că aici fac şi diferenţa de ceilalţi contracandidaţi, că eu mi-asum lucruri”, a afirmat Marcel Ciolacu.

El a precizat că nu a avut discuţii cu Iohannis pe acest subiect.

Eu n-am avut discuţii cu preşedintele României pe acest subiect sau despre acest lucru vreo discuţie. A existat o discuţie politică unde totuşi discuţia s-a rezumat la faptul că este o lege care priveşte o singură persoană. Chiar dacă ne raportăm la acelaşi text de acum 20 de ani, fiindcă la 20 de ani alegerile pentru funcţia de preşedinte sunt odată cu alegerile pentru parlamentari. Adică acest lucru ar trebui lămurit în viitor, dar mai sunt şi alte persoane care nu pot participa. Ele ca să participe trebuie să-şi dea demisia, în afară de cei condamnaţi şi au o hotărâre în acest sens. De asta ar fi o nedreptate, magistraţii sunt în aceeaşi situaţie, prefecţii sunt în aceeaşi situaţie şi multe alte exemple”, a transmis preşedintele PSD.

El a fost întrebat despre faptul că poziţionarea sa l-a supărat pe Klaus Iohannis, care l-a atacat pe tema portofoliului obţinut de comisarul european din partea României.

E mai sensibil domnia sa. Eu nu m-am supărat când am vândut Ardealul, nu m-am supărat când ieşea zilnic şi spunea PSD. Mi-am văzut de treaba mea şi am încercat să aduc argumente în faţa românilor că lucrurile nu stau aşa. Nu s-a ridicat la nivelul aşteptărilor mele ca şi preşedinte al României şi vă spun fără nicio reţinere, chiar dacă îl supăr din nou”, a declarat Ciolacu.

Lasati un comentariu

Alte articole

04 oct. 2023 7.49 pm

Valentin Illeș, vicepreședintele Federației Române de Dans Sportiv, s-a stins din viață marți, 3 octombrie, într-un accident cumplit produs în Ungaria. Avea doar 49 de ani. Accidentul s-a produs…

10 oct. 2024 7.50 pm

Biroul Electoral Central a tras la sorţi, joi, ordinea pe buletinul de vot a candidaţilor la alegerile prezidenţiale, Elena Lasconi aflându-se pe prima poziţie, urmată de George Simion pe poziţia…

17 dec. 2021 1.58 pm

  Procurorul de ședință din cazul Colectiv a solicitat, vineri, instanței de la Curtea de Apel București să îi condamne la pedeapsa maximă prevăzută de lege pentru faptele de care sunt…

04 apr. 2024 10.41 am

Spitalul construit de Asociația Dăruiește Viață nu poate fi autorizat până când clădirea nu este intabulată, este declarația pe care ministrul Sănătății, Alexandru Rafila. Oana Gheorghiu,…

04 nov. 2023 11.44 am

Administrația Națională de Meteorologie a emis, sâmbătă dimineață, o avertizare de cod galben de vreme severă. Sunt vizate Dobrogea, cea mai mare parte a Munteniei și în jumătatea sudică…

12 iun. 2024 11.54 am

În cursul zilei de miercuri, 12 iunie, prin apel la numărul unic de urgență 112, a fost solicitat ajutorul pompierilor militari pentru stingerea unui incendiu, produs la o casă din municipiul Tulcea.…