Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea au fost solicitați să intervină luni, 26 august, între Ceres și Kartaly pe sensul de mers către localitatea Mihail Kogălniceanu din județul Constanța.
Potrivit primelor informații, este vorba de un accident în care au fost implicate o mașină și un TIR.
La fața locului a intervenit Punctul Temporar de Stingere Ovidiu și o ambulanță SAJ.
Potrivit pompierilor, în accident au fost implicate cinci persoane, dintre care două au fost asistate medical la fața locului, prezentând atac de panică, însă au refuzat transportul la spital.
La fața locului s-au asigurat măsuri PSI.