Ultimele stiri

Controale în minivacanţa de Sfânta Maria. 51 de structuri de primire turistică de pe litoral au fost verificate – amenzi de 238.000 de lei

(sursa foto: Primăria Constanța)

Zeci de structuri de turism de pe litoral, judeţul Constanţa, au fost verificate de specialiştii din cadrul Direcţiei Generale Turism a Ministerului Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului în minivacanţa de Sfânta Maria. Acţiunea a avut loc în perioada 13-18 august şi s-a soldat cu amenzi contravenţionale în valoare de 238.000 lei şi cu măsuri de remediere a deficienţelor.

51 de structuri de turism au fost verificate de specialiştii din cadrul Direcţiei Generale Turism a MEAT în minivacanţa de Sfânta Maria. Controlul a vizat 25 de structuri de primire turistică cu funcţiuni de cazare, 17 structuri de primire turistică cu funcţiuni de alimentaţie, 8 plaje şi o agenţie de turism. Verificările au fost derulate atât pe baza sesizărilor primite, acestea reprezentând 14 dintre cazuri, restul fiind acţiuni tematice (12 situaţii) şi reverificări (8). În cazul acţiunilor de reverificare a măsurilor dispuse anterior s-a constatat că în doar două situaţii acestea au fost îndeplinite, la restul de 6 fiind aplicate amenzi contravenţionale”, informează ministerul.

Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului (MEAT) precizează că are ca obiectiv creşterea numărului de unităţi turistice clasificate şi respectarea prevederilor legislative în vigoare în domeniul turismului. În acest sens, instituţia, prin Direcţia Control din cadrul Direcţiei Generale Turism desfăşoară constant acţiuni de verificare la operatorii de profil.

Acţiunea care a avut loc în perioada 13-18 august, când au fost controlate 51 de structuri de primire turistică de pe litoral, din judeţul Constanţa, s-a soldat cu amenzi contravenţionale în valoare de 238.000 lei şi cu măsuri de remediere a deficienţelor.

Controlul a relevat că în continuare există structuri care funcţionează ilegal, fără deţinerea autorizaţiei provizorii de funcţionare/certificatului de clasificare sau cu o altă structură a spaţiilor decât cea prevăzută în fişa anexă a certificatelor de clasificare, că unii operatori nu respectă condiţiile generale de funcţionare şi criteriile minime obligatorii avute în vedere la clasificarea structurilor de primire turistică, dar şi netransmiterea spre radiere a certificatului de clasificare la încetarea activităţii structurii de primire turistică.

În ceea ce priveşte plajele, în urma verificărilor s-a constatat funcţionarea beach-barurilor fără a deţine autorizaţie provizorie de funcţionare/certificat de clasificare eliberat MEAT, dar şi faptul că unii operatori nu respectau procentul de 30% pentru zona destinată plajei pe nisip. Mai mult, au fost identificate sectoare de plaja neigienizate, prezentând resturi vegetale, ambalaje, umbrele/saltele deteriorate care au fost remediate în timpul controlului sub supravegherea echipelor de control şi a reprezentanţilor de la Apele Române.

Pentru zone care aparţin domeniului public aflate într-o stare deplorabilă cu gunoaie de diverse feluri (materiale de la construcţii dezafectate, ambalaje deteriorate, vegetaţie, resturi menajere cu miros pestilenţial etc.) echipa de control a MEAT a solicitat Poliţiei Locale şi Primăriei Constanţa igienizarea acestora în regim de urgenţă, lucru care a fost realizat prin firma de salubrizare a Primăriei, situaţia fiind astfel remediată.

Alte articole

01 aug. 2024 11.16 am

Mai mulți turiști cazați la un hotel de lux din Mamaia au ajuns la Spitalul Clinic Județean Constanța prezentând simptome de toxiinfecție alimentară. Incidentul a afectat 15 turiști, inclusiv…

16 dec. 2023 3.59 pm

Ordonanța Trenuleț a fost publicată în Monitorul Oficial, deci măsurile se vor aplica, și vine cu o serie de noutăți, pe lângă cele anunțate inițial, potrivit hotnews.ro. Potrivit sursei citate,…

13 nov. 2024 2.12 pm

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea privind transpunerea în legislaţia naţională a salariului minim european. Directiva (UE) 2022/2041 a Parlamentului European şi a Consiliului…

08 sept. 2024 10.50 am

Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie și cunoscută și sub numele de “Sfânta Maria Mică”, este una dintre cele mai importante sărbători creștine, dedicată Fecioarei…

27 oct. 2024 3.15 pm

În noaptea de 26 spre 27 octombrie, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța au desfășurat activități în cadrul acțiunii Blocada, pentru menținerea climatului optim de ordine…

18 nov. 2024 4.01 pm

Săptămână plină pentru polițiștii locali constănțeni. Au intervenit la 260 de sesizări, au aplicat peste 1.200 de amenzi, au ridicat 53 de autovehicule de pe domeniul public și au demarat o…