Ultimele stiri

Vrei să devii pompier? Acum e șansa ta! ISU Dobrogea scoate la concurs 44 de posturi de soldat profesionist și 25 de posturi de conducători auto pentru autospeciale

Sursă foto: ISU Dobrogea

Vrei să faci parte din echipa ISU Dobrogea? Acum e șansa ta! Au fost scoase la concurs 44 de posturi de soldat profesionist (servant) și 25 de posturi de conducători auto pentru autospeciale.

  • 44 de posturi de soldat profesionist (servant) – condiții generale și criterii specifice:

a) au cetățenie română și domiciliul în România;
b) sunt absolvenți cel puțin ai învățământului obligatoriu, în condițiile prevăzute de Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare;
c) au solicitat, în scris, angajarea într-o funcție de soldat sau gradat profesionist;
d) sunt declarați «apt medical»; aptitudinea/inaptitudinea se constată de structurile de specialitate ale MAI, printr-o examinare medicală, în aceleași condiții și potrivit acelorași bareme medicale stabilite de reglementările specifice în domeniu pentru cadrele militare
e) sunt declarați «apt» la evaluarea psihologică; aptitudinea/inaptitudinea se constată de structura de specialitate a MAI, în aceleași condiții stabilite de reglementările specifice în domeniu pentru cadrele militare. Evaluarea psihologică se susține înaintea examinării medicale.
f) sunt apți din punct de vedere fizic;
g) nu au antecedente penale și nu se află în curs de urmărire penală sau de judecată pentru săvârșirea de infracțiuni;
h) nu fac parte din organizații interzise de legislația română și nu sunt membri ai unor organizații sau culte religioase incompatibile cu regulile, activitățile și atribuțiile specifice profesiei militare;
i) nu sunt asociați unici ori participanți direcți la administrarea sau conducerea unor societăți comerciale ori a altor organizații cu scop lucrativ sau comercial, iar dacă sunt în una dintre aceste situații, se obligă prin semnarea unui angajament ca, din momentul selecționării pentru profesia de soldat sau gradat profesionist, să renunțe la această calitate;
j) nu sunt membri ai unor partide, formațiuni sau organizații politice, iar dacă sunt membri, se angajează în scris că, după admiterea în instituția militară, vor renunța la această calitate.
k) au vârsta cuprinsă între 18 ani și 25 de ani pentru ocuparea posturilor vacante de soldat profesionist (servant) , la data verificării dosarului de recrutare de către membrii comisiei de recrutare.

Toate detaliile AICI.

  • 25 de posturi de conducători auto pentru autospeciale – condiții generale și criterii specifice:

De asemenea, dacă visezi să conduci autospeciala de pompieri, acum e ocazia! ISU Dobrogea a scos la concurs 25 de posturi de conducător auto în cadrul inspectoratului!

Încadrare directă:

a) să aibă cetăţenia română şi domiciliul în România;
b) să cunoască limba română, scris şi vorbit;
c) să aibă capacitate deplină de exerciţiu;
d) să fie apţi din punct de vedere medical, fizic şi psihologic; Aptitudinea/inaptitudinea se constată de structurile de specialitate ale MAI, printr-o examinare medicală şi evaluare psihologică, potrivit reglementărilor specifice în domeniu. În situaţia în care se constată inaptitudinea pentru oricare dintre situaţii, procedura de recrutare încetează pentru candidatul respectiv. Evaluarea psihologică se susţine înaintea examinării medicale. (aptitudinea/ inaptitudinea se constată de structurile de specialitate ale Ministerului Afacerilor Interne, printr-o examinare medicală şi evaluare psihologică, potrivit reglementărilor specifice în domeniu, exclusiv pentru candidatul declarat ”admis”). Adeverința eliberată în urma examinării medicale sau, după caz, în urma soluționării contestației privind rezultatul acesteia se depune la compartimentul cu sarcini de recrutare în maximum 45 de zile de la afișarea/postarea tabelului cu rezultatele finale.
e) să aibă vârsta de minimum 18 ani împliniţi;
f) să aibă un comportament corespunzător cerinţelor de conduită admise şi practicate în societate; Îndeplinirea condiţiei se constată de către Direcţia Generală de Protecţie Internă, prin emiterea unui aviz, respectiv de către compartimentele de resurse umane, prin întocmirea Notei de cunoaştere (efectuarea verificărilor de specialitate se realizează doar cu privire la persoana candidatului declarat «admis». Rezultatul verificărilor de specialitate se concretizează în emiterea unui aviz). În cazul emiterii unui aviz negativ, procedura de recrutare încetează pentru candidatul respectiv.
g) să nu aibă antecedente penale, cu excepţia situaţiei când a intervenit reabilitarea;
h) să nu fie în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvârşirea de infracţiuni;
i) să nu fi fost destituiţi dintr-o funcţie publică sau să nu le fi încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 7 ani;
j) să nu fi desfăşurat activităţi de poliţie politică, astfel cum sunt definite prin lege;
k) să îndeplinească condiţiile de ocupare prevăzute în fişa postului, pentru încadrarea în funcţii de cadre militare prin încadrare directă;
l) nu au tatuaje ori elemente ornamentale, de orice natură, aplicate, inserate sau implantate pe/în corp, neacoperite de vestimentaţie, în ţinuta de vară; Verificarea cerinţei se realizează cu ocazia examinării medicale. Criteriul specific nu se aplică pentru încadrarea directă în cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă sau în cadrul unităţilor subordonate acestuia;
m) prin încadrare, potrivit vechimii în specialitatea dobândită pe timpul studiilor, raportat la atribuţiile din fişa postului şi la stagiile minime în grad, nu dobândesc grade militare mai mari decât gradele militare maxime ale posturilor pentru care s-a organizat concurs.

Mai multe detalii AICI.

Lasati un comentariu

Alte articole

28 feb. 2024 6.00 pm

Un turist englez în vârstă de 29 de ani, Ethan Gill din Birmingham, Marea Britanie, a fost arestat sub acuzația de trafic de droguri și a fost încarcerat timp de 10 luni în închisoarea de la Poarta…

10 iul. 2024 1.17 pm

Duminică, 7 iulie, în jurul orei 16.00, polițiști din cadrul Serviciului de Siguranță Rutieră au efectuat semnal regulamentar de oprire șoferului unui autoturism care se deplasa pe D.N. 39, în…

16 sept. 2024 3.15 pm

La data de 16 septembrie, în jurul orei 00.10, polițiști din cadrul Serviciului de Siguranță Rutieră Constanța au depistat un bărbat, de 25 de ani, în timp ce ar fi condus un autoturism pe Autostrada…

29 aug. 2023 2.05 pm

Mamaia, perla litoralului românesc, a retrăit, în acest sfârșit de săptămână, strălucirea zilelor sale de glorie. După o pauză de 11 ani, Festivalul de muzică ușoară s-a reîntors pentru…

20 nov. 2023 1.39 pm

Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea au fost solicitați să intervină luni, 12 noiembrie, în municipiul Constanța, pe strada Bărăgan numărul 2, acolo…

27 nov. 2023 2.24 pm

La această oră au fost redeschise circulației mai multe drumuri naționale din județul Constanța. Aproximativ 200 de polițiști, din cadrul structurilor rutiere și de ordine publică, cu peste…