Ultimele stiri

Spectacolul „La Academie” se mută la Casa de Cultură

Sursă foto: Teatrul de Stat Constanța

Din cauza prognozei meteorologice, care anunță ploaie la Constanța, în această seară, spectacolul „La Academie”, care trebuia să aibă loc la Grădina Tomis, în aer liber, astăzi, de la ora 21:00, se mută la Casa de Cultură a Sindicatelor. Ora rămâne aceeași, 21:00. Accesul se va face pe intrarea laterală, dinspre parc.

Spectacolul „La Academie” de Alexandra Felseghi, regia Andrei Măjeri, o producție a Teatrului „Mihai Eminescu” din Botoșani, este programat în cadrul Stagiunii Estivale a Artelor Spectacolului – SEAS 2024.

„La Academie” este o comedie de zile mari, pe un text savuros.

Un spectacol care poate fi receptat ca o comedie pastorală, agrestă, bucolică, rustică sau rurală… Pe scurt, cu țărani. Dar poate fi, totodată, răsturnat spre o tragedie în desfășurare. Spre un iminent cataclism”, spune regizorul Andrei Măjeri.

Un spațiu și un timp în care nimic din ce e la vedere, aparent de neprivit și de netrăit, nu e nefrumos sau neatractiv. Dimpotrivă. E ruralul ăla groaznic de autentic, căruia, când îi dai jos scoarțele, plapuma, cojocul, cușma, baticul, șorțul și cizmele de cauciuc și îi smulgi din mâinile bătătorite coasa, târnul, toporul, lopata ori gălețile cu care-și ajută înaintarea prin viața aspră de la țară, rămâne în umanul gol, plin de mirare esențială, de puritatea tuturor începuturilor ce nu par a fi avut vreodată loc, care încă ne mai fascinează și ne mai încântă sufletul.” – Luciana Antofi

Biletele pentru toate evenimentele din cadrul SEAS pot fi achiziționate de la agenția de bilete a Teatrului de Stat Constanța, de la spațiile de joc, cu câteva ore înainte de reprezentații, sau online, pe platformele Mystage.ro și Bilet.ro.

Lasati un comentariu

Alte articole

29 mart. 2023 5.00 pm

La data de 29 martie a.c., în jurul orei 13.50, polițiști din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați cu privire la faptul că, pe podul Billa – șoseaua Mangaliei, s-a produs un accident rutier.…

02 aug. 2024 12.14 pm

Stația Zmeurei de pe str. Soveja, care se deservește liniile 13 și 102, pe sensul de mers spre Cap Linie Tom, respectiv Pescărie, precum și stația Piața Tomis 3, care deservește linia 3, pe sensul…

07 iul. 2024 4.12 pm

În acest sfârșit de săptămână, polițiștii au acționat cu forțe mărite pentru a asigura ordinea și liniștea publică, siguranța în trafic și pentru a preveni consumul și traficul de substanțe…

31 oct. 2023 7.21 pm

Centrul Maritim de Coordonare (MRCC) a solicitat astăzi, 31.10.2023, intervenția unei nave SAR din cadrul Agenției Române de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (A.R.S.V.O.M), pentru a acorda asistență…

18 oct. 2023 5.19 pm

Inspectoratul Școlar Județean Constanța, în colaborare cu Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Constanța, organizează prima ediție JUNIOR PASTRY CHEF, acțiune de promovare…

04 dec. 2023 11.43 am

Având în vedere proiectul „Reabilitarea rețelelor de termoficare din Municipiul Constanța-Etapa III’’, se impune executarea lucrărilor de conexiune a unor tronsoane noi de conducte magistrale,…