Anumite medicamente uzuale, folosite pentru afecțiuni banale, pot duce la rezultate false pozitive la testele de droguri, provocând pierderea permisului de conducere în contextul OUG 84. Picăturile nazale decongestionante, ce conțin efedrină sau pseudoefedrină, sunt un exemplu, deoarece structura lor chimică este asemănătoare amfetaminei.
Medicul legist Cristian Paparău avertizează că Fasconal, medicamentele antialergice, Ibuprofenul și Nurofen Plus pot duce la rezultate fals pozitive.
Picăturile de nas (care conțin efedrină sau pesudoefedrină) pot dau un rezultat fals pozitiv la drugtest. Structura lor chimică este asemănătoare amfetaminei. Multe persoane se află în situația dificilă de a trebui să aleagă între un tratament pentru o afecțiune cronică și riscul de a rămâne fără permis de conducere și cu dosar penal”, spune medicul legist Cristian Paparău.
Testele rapide de detectare a drogurilor sunt doar orientative și nu definitive. Confirmarea prezenței substanțelor psihoactive necesită teste de laborator specializate.
„Dacă ați consumat un medicament antihistaminic și veți efectua un test de droguri, rezultatul poate fi fals pozitiv în următoarele ore sau zile, ceea ce poate duce la reținerea permisului de conducere și la posibile probleme legale. Ibuprofenul poate duce la un rezultat fals pozitiv pentru barbiturice la testele de droguri. Dacă ați consumat acest medicament și veți efectua un test de droguri în următoarele ore sau zile, rezultatul poate fi fals pozitiv, ceea ce poate duce la reținerea permisului de conducere și la posibile probleme legale”, adaugă Cristian Paparău.
Consiliul superior de medicină legală a criticat OUG 84/2024, afirmând că suspendarea temporară a permisului de conducere până la primirea rezultatului toxicologic este un abuz și că ordonanța permite interpretări și abuzuri. Paparău promite să continue să discute subiectul până la rezolvarea problemei.
Suspendarea temporară a permisului până la primirea rezultatului toxicologic este un ABUZ. Amânarea aplicării nu e soluția. Voi continua să scriu pe acesta pagină despre acest subiect până când lucrurile se vor rezolva sau pagina va fi blocată!”, a scris medicul legist Cristian Paparău, pe pagina sa de Facebook.
Șoferii care ies pozitiv la testul rapid antidrog își vor primi permisul înapoi dacă, în 72 de ore, medicii legiști nu reușesc să confirme rezultatul testului cu ajutorul probelor de sânge, a declarat secretarul de stat în MAI, Bogdan Despescu, pentru Adevărul. Propunerea de modificare a ordonanței a fost făcută de premierul Marcel Ciolacu.