Ultimele stiri

Sediu nou pentru polițiștii din Vama Veche

Sâmbătă, 29 iunie 2024, a fost inaugurat noul sediu al Poliției din Vama Veche care a beneficiat de lucrări de reparații considerabile, fiind reabilitat și modernizat pentru a răspunde mai bine nevoilor polițiștilor care își desfășoară activitatea aici.

Investiția s-a ridicat la 332.229,93 lei cu TVA și în prezent oferă un cadru potrivit desfășurării misiunilor zilnice de către polițiștii din operativ.

În urma acestor investiții, polițiștii specializați în investigații criminale dispun de spații adecvate pentru audierea persoanelor și analizarea probelor. De asemenea, polițiștii din structurile de ordine publică beneficiază de condiții optime pentru efectuarea controlului corporal și al bagajelor.

Polițiștii pot întocmi actele de cercetare penală într-un mediu corespunzător, efectua verificări detaliate în bazele de date și pot desfășura și alte activități circumscrise activităților de menținere a ordinii și siguranței publice, în cadru corespunzător.

Cu ocazia evaluării condițiilor din noul sediu, ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a declarat:

Mă aflu aici împreună cu colegii din conducerea Ministerului Afacerilor Interne, ai Inspectoratului de Poliție Județean Constanța și a Secției 2 Vama Veche-2 Mai de Poliție din cadrul IPJ Constanța, pentru a vizita noul sediu al Secției 2 de Poliție Vama Veche-2 Mai.
Intenționăm să extindem această dotare cu o construcție în spatele sediului existent și el nou, pe fonduri europene, în perioada care urmează.

Prezența noastră aici nu este una de ordin festivist, ci se dorește un mesaj către opinia publică, către cetățeni, în legătură cu faptul că toate structurile Ministerului Afacerilor Interne își înțeleg misiunea, înțeleg așteptările cetățenilor de la ei, s-au organizat pentru acest sezon astfel încât să răspundă acestor așteptări.

Așa cum am spus și cu altă ocazie, am suplimentat în acest an întreg dispozitivul de ordine publică și siguranță din județul Constanța, pe durata sezonului estival, cu aproximativ 1000 de cadre-polițiști, polițiști de frontieră, pompieri salvatori, jandarmi, specialiști din toate domeniile, din toate liniile de muncă, de la circulație, siguranță rutieră, până la criminalitate economică, criminalistică, ordine și siguranță publică, intervenții în situații de urgență, astfel încât comanda socială care derivă din numărul mare de cetățeni români prezenți pe litoral în perioada estivală să fie satisfăcută, să fie servită de către toate structurile Ministerului Afacerilor Interne la nivelul așteptărilor. Eu le urez colegilor mult succes, sunt convins că știu ce au de făcut, îmi doresc să își îndeplinească aceste misiuni din plin, cu onoare, în cooperare cu cetățenii și în slujba lor. Am foarte mare încredere în ei.”

Una dintre prioritățile conducerii Ministerului Afacerilor Interne și a inspectoratelor generale subordonate este asigurarea condițiilor optime pentru desfășurarea activităților profesionale ale tuturor angajaților MAI.

În acest sens, se caută constant soluții pentru renovarea clădirilor, achiziționarea de autospeciale și echipamente de intervenție. Aceste investiții sunt realizate atât din fonduri proprii, cât și prin accesarea fondurilor externe nerambursabile sau prin contracte de finanțare depuse în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR)”, transmite MAI.

Lasati un comentariu

Alte articole

Fregata „Regele Ferdinand” garda de coasta

07 iun. 2023 1.38 pm

Fregata „Regele Ferdinand” se află în Marea Mediterană, în perioada 13 mai – 11 iunie, unde participă la la misiunile de monitorizare a traficului naval, ca parte a grupării navale a operației…

17 dec. 2022 2.32 pm

La data de 16 decembrie a.c., polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au desfășurat acțiuni pe linia verificării respectării obligației agenților economici…

27 dec. 2022 6.16 pm

Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină, marți, 27 decembrie, la intrare în Constanța pe DN22, zona Gura Dobrogei, acolo unde a avut loc un accident rutier între două…

25 mart. 2023 2.46 pm

La data de 24 spre 25 martie a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța au desfășurat o acțiune pentru menținerea ordinii și liniștii publice și respectarea prevederilor Legii…

28 dec. 2021 1.28 pm

  Bărbatul dispărut pe data de 15 decembrie 2021, în municipiul Constanța, a fost găsit decedat, marți, sub Podul de la Butelii, a anunțat familia acestuia. Damian Căprilă, în vârstă…

18 nov. 2023 5.30 pm

Județul Constanța se află sub cod portocaliu conform atenționării emise de Administrația Națională de Meteorologie, unde fenomenele vizate sunt intensificări susținute ale vântului cu rafale…