Ultimele stiri

Constanţa şi alte judeţe, sub cod portocaliu de caniculă. Meteorologii au emis şi un cod galben – temperaturile pot ajunge la 39 de grade

(sursa foto: Info Sud Est)

Meteorologii au emis noi avertizări cod galben şi cod portocaliu şi anunţă că valul de caniculă continuă joi şi vineri, cu temperaturi ce pot ajunge la 39 de grade. Potrivit ANM, joi, valul de căldură va persista în Maramureş, Crişana, în cea mai mare parte a Transilvaniei, în sudul Moldovei şi local în Dobrogea. Pentru aceste zone a fost emis cod galben.

Potrivit ANM, valul de căldură va continua să se intensifice, astfel încât în Banat, Oltenia, Muntenia, sud-vestul Dobrogei şi în sudul Transilvaniei, se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate pentru această dată. Maximele se vor situa între 33 şi 38 de grade, iar izolat se vor înregistra în jurul a 39 de grade, va fi caniculă şi disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

Meteorologii anunţă că local noaptea va fi tropicală, cu temperaturi minime ce se vor situa în jurul valorii de 20 de grade.

Pentru ziua de vineri a fost emis, de asemenea, cod galben şi cod portocaliu.

Valul de căldură se va menţine în Crişana, Maramureş, cea mai mare parte a Transilvaniei şi local în Oltenia şi Muntenia, unde temperaturile maxime se vor situa în general între 32 şi 34 de grade. Disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) local se va apropia şi va atinge pragul critic de 80 de unităţi”, transmiste ANM.

În plus, valul de căldură va persista, astfel încât în Banat, în sudul Olteniei, în sud-vestul Munteniei, precum şi în sudul Transilvaniei şi al Crişanei. Se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate pentru această dată. Maximele se vor situa, în general, între 33 şi 37 de grade, va fi caniculă şi disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

Alte articole

21 dec. 2022 2.40 pm

Echipele Confort Urban intervin astăzi cu utilaje de asfaltare pe strada Sergent Nicolae Grindeanu, tronsonul delimitat de strada Liliacului și strada Progresului. Carosabilul decopertat este recondiționat…

13 iun. 2021 3.23 pm

  Un velier cu trei persoane la bord s-a răsturnat duminică după-amiază, pe lacul Siutghiol, în zona Butoaie, potrivit ISU Dobrogea. Potrivit informațiilor noastre este vorba despre doi bărbați,…

12 feb. 2024 4.04 pm

Polițiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală au surprins cu ajutorul acestor camere o femeie care a sustras bulbi de flori din casetele amplasate pe bulevardul Tomis, în apropierea…

11 nov. 2023 9.08 pm

Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea au fost solicitați să intervină în această seară într-o sală de jocuri din municipiul Constanța acolo unde…

21 sept. 2021 2.25 pm

  Garda de Mediu Constanța a venit marți cu precizări în urma sesizărilor făcute de locuitori în privința mirosului neplăcut din oraș, care persistă de la sfârșitul săptămânii trecute.…

05 oct. 2023 12.49 pm

O autoservire din Constanţa a fost închisă temporar şi amendată cu 5.000 de lei, în urma unui control al comisarilor de la Protecţia Consumatorilor. Printre nereguli, se numără produse depozitate…