Ultimele stiri

Bianca şi Patrizia, înmormântate în rochii de mireasă. Mama Patriziei își strigă durerea: “Ce mă doare cel mai mult este că toată lumea a făcut poze… nimeni nu le-a salvat”

Patrizia Cormos și Bianca Doros, tinerele ucise de viitura din Premariacco (Udine), au fost îmbrăcate în rochii de mireasă și depuse la capelă. Mama Patriziei, sfâșiată de durere, a făcut declarații dureroare la adresa celor care au filmat momentul tragic în loc să intervină și să le ajute. Cele două fete au sunat de mai multe ori la urgențe, dar la ultimul apel nu au primit răspuns.

Familii distruse de durere. Bianca şi Patrizia au fost găsite moarte – trupul lui Cristian este în continuare căutat

Mama Patriziei, fata de 20 de ani luată de viitura râului Natisone, a vorbit pentru prima dată de la tragedie despre durerea și drama prin care trece. Ea a menționat că ceea ce o doare cel mai mult este că oamenii au preferat să facă poze și videoclipuri în loc să le salveze pe fete. Patrizia a sunat de mai multe ori la 112, lăsându-și numele și adresa.

Ce mă doare cel mai mult este că toată lumea a făcut poze și videoclipuri și nimeni nu le-a salvat. Poate că i-ar fi putut salva. Nu era important să faci videoclipuri. Fusese la plimbare, a sunat de mai multe ori la 112. Și-a lăsat numele, adresa”, a declarat mama fetei.

Era un înger”, a spus mama sa, „a studiat mult și a muncit pentru a se întreține. După examenul de la Academie, pe care l-a susținut vineri dimineață, m-a sunat și mi-a spus ‘am știut tot'”.

Femeia a mai spus că a refuzat să vadă videoclipurile care circulă despre incident, limitându-se la câteva fotografii. „Ea știa să înoate, am dus-o la cursuri de înot,” și-a amintit femeia, adăugând că fiica ei „a așteptat-o pe Bianca, prietena ei, care nu știa să înoate.”

Trupurile Patriziei Cormos și prietenei sale, Bianca Doros, au fost depuse la capela cimitirului urban San Vito din Udine. Tinerele au fost îmbrăcate în rochii de mireasă, conform tradiției românești.

Miercuri, un moment de rugăciune va fi celebrat de doi preoţi, unul ortodox şi unul catolic, pentru a simboliza unirea în rugăciune a diferitelor credinţe.

La finalul slujbei, sicriele cu trupurlle neînsufletite ale fetelor vor pleca spre România, unde vor avea loc funeraliile la Tarna Mare, în Satu Mare, şi unde vor fi înmormântate.

Autoritățile continuă căutările pentru Cristian, a treia victimă a viiturii. Primarul din Premariacco, Michele De Sabata, a făcut un apel către salvatori, subliniind că aceasta este ultima zi de căutare pentru a-l reda pe Cristian familiei sale.

Anchetă deschisă în legătură cu intervenţia salvatorilor

Între timp, parchetul din Udine a deschis o anchetă pentru ucidere din culpă, iar mama Patriziei spune că fiica ei știa să înoate, dar a rămas să o ajute pe Bianca. Ea critică faptul că mai multe persoane, martore la tragedie, au fost preocupate să facă filmulețe video în loc să-i salveze pe cei trei tineri.

O anchetă este în desfășurare pentru a reconstitui exact ce s-a întâmplat și pentru a stabili dacă tragedia ar fi putut fi evitată, scrie presa italiană.

Am deschis o anchetă pentru omucidere din culpă împotriva unor persoane necunoscute. În astfel de cazuri, responsabilitatea se poate asuma prin omisiune, nu prin comitere,” a declarat procurorul din Udine, Massimo Lia.

Vineri, 31 mai, Patrizia a dat un examen la Academia de Arte Frumoase, iar după aceea cei trei tineri au decis să iasă la plimbare. Ajungând la „plaja Premariacco”, au urmat un mic drum care i-a dus spre râu. În câteva minute, vremea s-a schimbat brusc, iar cei trei s-au trezit pe o fâșie de pământ rapid depășită de apă. Alarma a fost dată și salvatorii de la pompieri au sosit, aruncându-le o frânghie pentru a-i salva, dar fără succes. Cei trei tineri, care între timp se îmbrățișaseră, au fost luați de curent. Există și o înregistrare video a acestor momente teribile, filmată de un trecător care a asistat la încercarea de salvare.

Marți, procurorul din Udine, Massimo Lia, a vorbit despre anchetă.

Există, în natură, şi o tragică fatalitate. După această premisă necesară, facem toate investigaţiile necesare. Totul va fi verificat şi examinat. Atât manifestul elicopterului folosit pentru salvare, cât şi panourile care avertizează asupra interdicţiei de scăldat şi a pericolului de înec, dar mai ales timpul scurs de la primul apel până la sosirea salvatorilor “.

Un aspect care trebuie verificat, aşa cum a menţionat procurorul, este prezenţa sau absenţa semnelor de avertizare asupra pericolului. Natisone este definit ca fiind un curs de apă torenţial, care poate duce la viituri bruşte, cum a fost cea din 31 mai. De-a lungul cursului său există panouri care interzic scăldatul şi indică pericolul de înec. Pe de altă parte, nu există indicatoare privind riscul de “viiturii bruşte”.

„Patrizia a dat patru apeluri la numărul unic de urgență 112, ultimul dintre ele rămânând fără răspuns,” mai precizează Lia. „Primul apel a fost la ora 13:29, iar celelalte în minutele imediat următoare. Totul s-a petrecut într-un interval de timp de aproximativ o jumătate de oră. Dintr-o situație aparent calmă, acel flux tumultuos al râului Natisone i-a copleșit.”

Alte articole

25 sept. 2023 6.19 pm

Ucraina a revendicat moartea amiralului Viktor Sokolov, comandantul Flotei ruse la Marea Neagră. Acesta a fost ucis vineri într-un atac vizând cartierul general al flotei, la Sevastopol, în Crimeea…

22 mart. 2024 9.19 pm

Prinţesa de Wales, Catherine, soţia prinţului moştenitor al Marii Britanii, a dezvăluit vineri că a fost diagnosticată cu cancer şi că se află în primele etape ale tratamentului chimioterapeutic,…

28 dec. 2023 12.52 pm

Un vrachier care naviga sub pavilion panamez şi se îndrepta spre unul dintre porturile de la Dunăre pentru a încărca cereale a lovit o mină în Marea Neagră, a anunţat armata ucraineană joi,…

05 oct. 2024 10.10 am

Sudul capitalei libaneze Beirut a fost, la primele ore ale dimineții, ținta unor atacuri aeriene israeliene, relatează The Guardian. Mai mult, un lider al Hamas a fost ucis într-un atac vizând o…

26 mart. 2024 3.37 pm

Podul Francis Scott Key din Baltimore, Maryland, cu o lungime de 2,57 km, s-a prăbuşit marţi după ce un cargobot a intrat în coliziune cu acesta, relatează presa americană, citat de news.ro. Până…

22 sept. 2023 9.17 pm

Tudor Duma, cunoscut sub numele de Maru, un prieten de-ai lui Vlad Pascu, nu scapă de arestul preventiv. Asta după ce tânărul s-a filmat când a intrat în Spitalul Floreasca pentru a căuta medicamente…