Ultimele stiri

Parfumuri contrafăcute, în valoare de 20 de milioane de lei, reținute de inspectorii vamali din Constanța

Sursă foto: Autoritatea Vamală Română

Inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanţa au reţinut aproximativ 18.000 parfumuri susceptibile de a fi contrafăcute, în valoare de 20 de milioane de lei. Parfumurile au fost descoperite într-un container sosit din Emiratele Arabe Unite, aparţinând unei societăţi comerciale cu sediul în Ploieşti.

În data de 23 mai 2024, inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanţa – Direcţia Regională Vamală Bucureşti au efectuat controlul fizic asupra mărfurilor aflate într-un container sosit din Emiratele Arabe Unite, aparţinând unei societăţi comerciale cu sediul în Ploieşti. Ca urmare a controlului, inspectorii vamali au descoperit aproximativ 18.000 parfumuri susceptibile de a aduce atingere drepturilor de proprietate intelectuală pentru mai multe mărci protejate la nivel internaţional. Valoarea totală a bunurilor, dacă ar fi fost comercializate pe piaţă la preţul de vânzare cu amănuntul al unui produs original, este de aproape 20.000.000 lei”, au transmis, vineri, reprezentanţii Autorităţii Vamale Române.

Potrivit acestora, autoritatea vamală a reţinut bunurile susceptibile de a fi contrafăcute în vederea trimiterii spre expertizare, la finalizarea cazului urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Menţionăm că, deşi se pot vinde cu preţuri atractive, mărfurile contrafăcute prezintă riscuri care pun în pericol sănătatea şi siguranţa cetăţenilor”, au mai transmis oficialii AVR.

Lasati un comentariu

Alte articole

04 mai 2023 1.05 pm

Polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Mihail Kogălniceanu – Postul de Poliție Mihail Kogălniceanu au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat, de 42 de ani, bănuit de comiterea infracțiunii…

20 apr. 2024 12.19 pm

Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare nowcasting cod galben de vânt puternic pentru mai multe localități din județele Constanța și Tulcea. Sunt vizate: Zona de litoral a…

14 ian. 2024 8.09 pm

Încă o zi de proteste ale transportatorilor şi fermierilor la Constanţa. Sute de camioane de mare tonaj, dar şi autoturisme au pornit într-un convoi din oraşul Ovidiu, apoi s-au deplasat pe DN…

03 ian. 2024 7.48 pm

Mai mulţi şoferi s-au ales cu dosare penale după ce au urcat la volan deşi consumaseră alcool. Un alt bărbat a fost prins de poliţişti că s-a urcat la volan drogat.  La data de 31 decembrie…

14 aug. 2023 12.55 pm

Militarii ISU Dobrogea au intervenit în Mamaia, astăzi, 14 august 2023, acolo unde 5 persoane se aflau în pericol de înec. În primă fază s-a format lanț uman pentru salvarea acestora. Totul s-a…

20 oct. 2023 11.21 am

Încătuşare cu scandal într-un cartier din Constanţa. Un agent de poliţie de la Secţia 5 din Constanţa este acuzat ar fi bruscat o fată de 17 ani, iar superiorii poliţistului au deschis o anchetă…