Ultimele stiri

Reactorul 2 de la Centrala din Cernavodă a fost resincronizat la Sistemul Energetic Național

Sursă foto: adevarul.ro

Reactorul 2 de la Centrala din Cernavodă a fost resincronizat la Sistemul Energetic Național în dimineața zilei de marți, 7 mai, anunță compania de stat Nuclearelectrica.

Reactorul 2 al centralei de la Cernavodă a fost oprit în mod controlat, în seara zilei de 30 aprilie, pentru realizarea unor lucrări de reparaţie în partea clasică a Unităţii 2, fără impact pe partea nucleară.

Nuclearelectrica SA informează acţionarii şi investitorii că Unitatea 2 a CNE Cernavodă a fost resincronizată la Sistemul Energetic Naţional în dimineaţa zilei de 07.05.2024. Unitatea 2 CNE Cernavodă a fost oprită în mod controlat în seara zilei de 30.04.2024 pentru realizarea unor lucrări de reparaţie în partea clasică a Unităţii, fără impact pe partea nucleară. Oprirea controlată şi lucrările de reparaţie s-au realizat conform procedurilor aplicabile în astfel de situaţii, fără impact asupra securităţii nucleare, mediului, personalului sau populaţiei”, anunţă compania.

Nuclearelectrica contribuie cu peste 18% din energia nucleară la producţia totală de energie şi cu 33% din producţia totală de energie fără CO2 din România.

Alte articole

26 apr. 2024 7.28 pm

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Constanța, au documentat, în două cauze penale, activitatea…

13 sept. 2021 11.44 am

  Noul an școlar a debutat cu o grevă japoneză la Școala Gimnazială Nr.30 „Gheorghe Țițeica”, din municipiul Constanța. Cadrele didactice, alături de personalul didactic auxiliar și…

27 iul. 2024 4.53 pm

Cei patru copiii dispăruți din localitatea Mereni, județul Constanța, dați dispăruți în urmă cu câteva zile, au fost găsiți. Poliţiştii au anunţat Direcţia de Protecţie a Copilului pentru…

09 aug. 2022 10.33 am

Tânărul, de numai 16 ani, care săptămâna trecută, în noaptea de 5 august a furat cheile mașinii mătușii sale și a plecat împreuna cu alte 3 persoane să se plimbe, cauzând un accident mortal…

14 feb. 2024 4.04 pm

Miercuri, 14 februarie, în jurul orei 12.00, polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Băneasa-Postul de Poliție Deleni au fost sesizați cu privire la plecarea voluntară a numitului COJOCARU…

03 oct. 2024 4.18 pm

Constanța Coffee Break este o inițiativă pentru aer curat, pentru mișcare și sănătate, dar reprezintă și o ocazie pentru constănțeni să descopere și toamna farmecul orașului. Mai mult, toamna…