Ultimele stiri

(FOTO/VIDEO) Percheziții la Constanța. Patru persoane au fost reținute pentru trafic de droguri – una dintre ele a fost prinsă în flagrant

Sursă foto: IPJ Constanța

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Constanța, au documentat, în două cauze penale, activitatea infracțională a mai multor persoane, cercetate pentru trafic de droguri de risc și efectuarea de operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără a deține autorizație.

În prima cauză, o persoană (recidivistă) a fost prinsă în flagrant delict, în municipiul Constanța, în timp ce ar fi deținut, în vederea comercializării, aproximativ 33 de grame de substanță psihoactivă (ADB-BUTINACA) și 5 grame de canabis (drog de risc).

Cercetările efectuate în cea de-a doua cauză, au reliefat că, în perioada februarie – aprilie 2024, trei persoane ar fi procurat, deținut și vândut substanțe psihoactive (ADB-BUTINACA) către consumatori din județul Constanța, pentru sume cuprinse între 80 și 300 de lei.

În urma a două percheziții domiciliare efectuate, au fost descoperite și ridicate diferite cantități de substanțe psihoactive, precum și alte mijloace de probă.

La data de 25 aprilie 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța au dispus, în cele două cauze penale, reținerea a 4 persoane, cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și efectuarea de operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără a deține autorizație.

Astăzi, 26 aprilie, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Constanța a dispus arestarea preventivă a două dintre acestea și măsura arestului la domiciliu față de celelalte două, cu privire la ultima dispoziție, procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Constanța formulând contestație.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

Acțiunile au beneficiat de sprijinul Poliției Locale a Municipiului Constanța și a jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Constanța.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Alte articole

01 nov. 2023 5.17 pm

Polițiști din cadrul Serviciului Rutier, birourilor și formațiunilor rutiere au desfășurat marți, 31 octombrie, o acțiune pentru verificarea legalității trasporturilor de persoane și mărfuri.…

13 iun. 2024 4.36 pm

Jandarmii constănțeni au răspuns din nou unui apel la numărul unic de urgență 112, care semnala prezențe unui șarpe într-o curte din localitatea constănțeană Costinești. Echipajul de intervenție…

01 mart. 2025 1.53 pm

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța au acționat, la data de 28 februarie, pentru asigurarea climatului optim de ordine și siguranță publică, prevenirea accidentelor de circulație…

28 dec. 2023 3.37 pm

Polițiști din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Subtanțe Periculoase au desfășurat miercuri, 27 decembrie, o acțiune pentru verificarea legalității operațiunilor cu articole pirotehnice.…

04 apr. 2025 7.56 pm

Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Constanța informează pacienții că luni, 7 aprilie 2025, de Ziua Mondială a Sănătății, Ambulatoriul de Specialitate,…

19 dec. 2024 7.06 pm

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Mangalia – Secția 3 Poliție Costinești, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, au reținut,ieri,…