Ultimele stiri

Acţiune cu radare în oraşul Năvodari. 13 şoferi au rămas fără permis

Sursă foto: IPJ Constanţa

Polițiști din cadrul Poliției Orașului Năvodari au desfășurat, pe 23 martie, o acțiune pentru desfășurarea unui trafic rutier în siguranță, prin depistarea și sancționarea conducătorilor auto care nu respectă regimul legal de viteză.

Acțiunea s-a derulat pe principalele artere de circulație, unde au fost amplasate aparate de măsurare a vitezei.

În cadrul activităților desfășurate, au fost legitimate 220 de persoane și au fost verificate 197 de vehicule. De asemenea, 47 de conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest și 3 cu aparatul din dotare, în vederea stabilirii indiciilor cu privire la eventuala prezență a substanțelor psihoactive.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 61 de sancțiuni contravenționale, dintre care 59 la O.U.G. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, și 2 la Legea 61/1991, pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice. Valoarea sancțiunilor contravenționale aplicate este de 34.000 de lei.

Totodată, au fost reținute în vederea suspendării 13 permise de conducere, dintre care 11 pentru depășirea limitei legale de viteză.

De asemenea, au fost retrase trei certificate de înmatriculate și au fost constatate două infracțiuni.

Astfel, la data de 23 martie a.c., polițiștii au identificat un bărbat, de 51 de ani, care a condus un utilaj agricol neînmatriculat, pe D.J. 226A, în satul Râmnicu de Jos.

În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală.

Alte articole

13 iul. 2024 4.27 pm

Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea au fost solicitați să intervină sâmbătă, 13 iulie, pe plaja Loca din Mamaia Nord. Potrivit primelor informații,…

11 oct. 2024 1.09 pm

Joi, 10 octombrie, polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economico – Financiare Constanța, au efectuat, în baza analizei de risc, controlul amănunțit la un container…

28 mart. 2022 1.28 pm

  Mina marină, care a fost observată, luni dimineață, în largul Mării Negre, la 70 de kilometri travers de Capu Midia, a fost distrusă, anunță Ministerul Apărării Naționale (MApN). Foto:…

03 iun. 2024 3.06 pm

Duminică, 2 iunie, în jurul orei 22.00, polițiști din cadrul Poliției Orașului Murfatlar au fost sesizați cu privire la faptul că pe strada Floarea Soarelui din comuna Valu lui Traian, un conducător…

27 iul. 2022 11.41 am

  Județul Constanța este vizat de două avertizări cod galben, una de caniculă, iar cealaltă de averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat vijelii. Acestea intră…

21 dec. 2023 2.54 pm

Organizația de Management a Destinației (OMD) Mamaia – Constanța a organizat joi, 21 decembrie, o conferință de presă în cadrul căreia a prezentat bilanțul activităților organizației. Evenimentul…