Ultimele stiri

ANUNȚ RAJA. Se oprește apa în zona Coloniști din municipiul Mangalia

În vederea executării lucrărilor de racordare a noilor conducte la sistemul centralizat de alimentare cu apă din de la intersecția străzilor Crinului cu Maramureșului din municipiul Mangalia, echipele RAJA vor sista furnizarea apei potabile, joi, 21 martie, în intervalul orar 08.00 – 18.00.

Vor fi afectați de lipsa apei toți consumatorii de pe străzile: Matei Basarab, Panduri, Griviței, Maramureșului, Oituz, Olteniei, Banatului și cei din cartierul Coloniști.

Investițiile fac parte din Contractul de lucrări CL16: ”Rețele apă și canalizare Mangalia”, în valoare totală de aproximativ 41 de milioane lei, proiect derulat în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare.

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție ale constructorului vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în timp operativ.

Totodată, rugăm toți utilizatorii afectați de aceste lucrări să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă.

Amintim consumatorilor că investițiile pentru modernizarea și dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă sunt efectuate în beneficiul lor pe termen lung și vizează asigurarea unor servicii ireproșabile și implicit creșterea calității vieții. Prin implementarea acestora se realizează îmbunătățirea capacității de transport și de distribuție a apei potabile, asigurarea debitului de alimentare și a calității apei, reducerea pierderilor în rețeaua de distribuție, siguranța și continuitatea furnizării serviciilor”, transmite RAJA.

Alte articole

08 aug. 2024 7.42 pm

Polițiști din cadrul Serviciului de Siguranță Rutieră Constanța au fost sesizați, în această dimineaţă, că pe DN 39, între localitățile 23 August și Tuzla, s-a produs un accident rutier.…

04 oct. 2024 4.00 pm

În această dimineață, polițiștii Serviciului de Investigare a Infracționalității de Mediu, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au…

12 iun. 2021 10.34 am

  UPDATE1: Codul portocaliu pentru Constanța a fost prelungit până la 13:45. UPDATE: Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare cod portocaliu pentru Constanța, până la…

01 mart. 2024 11.05 am

Joi, 29 februarie, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 2 Poliție au identificat un bărbat, de 27 de ani, aflat la volanul unui autoturism ce transporta persoane în…

16 sept. 2024 2.10 pm

Poliţiştii de frontieră au descoperit în urma unor acțiuni desfășurate în Punctul de Trecere a Frontierei Vama Veche, într-un autocar și într-un autoturism sosite din Turcia, peste 600 de articole…

14 apr. 2023 3.51 am

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, a participat la data de 13 aprilie, alături de președintele Klaus Iohannis și de ministrul Educației, doamna Ligia Deca, la vizita…