Ultimele stiri

Razie în Constanţa şi în judeţ. Au fost legitimate 900 de persoane, au fost verificate 800 de vehicule și peste 100 de locații

Sursă foto: IPJ Constanţa

Aproximativ 150 de polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța au desfășurat o razie, în noaptea de 16 spre 17 martie, pentru menținerea climatului optim de ordine și siguranță publică și prevenirea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.

Razia s-a desfășurat în municipiul Constanța, stațiunea Mamaia, precum și în comunele aflate în raza de competență.

În cadrul activităților derulate, au fost legitimate aproximativ 900 de persoane, au fost verificate 800 de vehicule și peste 100 de locații publice, printre care baruri, parcuri, piețe.

Aproximativ 300 de conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest și 18 cu aparatul din dotare, în vederea stabilirii indiciilor cu privire la eventuala prezență a substanțelor psihoactive.

În urma neregulilor constatate, au fost apliate 209 sancțiuni contravenționale la Legea 61/1991, pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, O.U.G. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, precum și pentru nerespectarea altor dispoziții legale.

Valoarea sancțiunilor contravenționale aplicate este de aproximativ 96.000 de lei. De asemenea, au fost reținute în vederea suspendării două permise de conducere și au fost retrase 7 certificate de înmatriculare și un set de plăcuțe cu numere de înmatriculare.

Totodată, au fost constatate opt infracțiuni.

Exemple:

La data de 16 martie a.c., în jurul orei 19.10, polițiști din cadrul Secției 3 Poliție
au identificat un bărbat, de 34 de ani, care a condus un autoturism, pe strada Theodor Burada, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Pe bancheta din spate a autoturismului a fost identificat proprietarul acestuia, un bărbat, de 42 de ani, care i-ar fi încredințat vehiculul conducătorului auto pentru a-l conduce, cunoscând faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

La data de 16 martie, în jurul orei 19.15, polițiști din cadrul Serviciului Municipal de Siguranță Rutieră au identificat un bărbat, de 48 de ani, care a condus un autoturism, pe strada Mihail Jora din comuna Agigea, fiind sub influența băuturilor alcoolice. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,95 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, a fost condus la o unitate medicală, pentru prelevarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

La data de 16 martie, în jurul orei 21.20, polițiști din cadrul Serviciului Municipal de Siguranță Rutieră au identificat un bărbat, de 42 de ani, care a condus un autoturism, pe strada Constanței din comuna Cumpăna, fiind sub influența băuturilor alcoolice. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, a fost condus la o unitate medicală, pentru prelevarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

La data de 16 martie, în jurul orei 23.50, polițiști din cadrul Serviciului Municipal de Siguranță Rutieră au identificat un bărbat, de 47 de ani, care a condus un autoturism, pe bulevardul Tomis din municipiul Constanța, fiind sub influența băuturilor alcoolice. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 1,19 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, a fost condus la o unitate medicală, pentru prelevarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. În toate cauzele a fost întocmit dosar de cercetare penală.

La razie au participat și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Tomis Constanța, precum și polițiști locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Constanța.

Alte articole

28 feb. 2023 7.09 pm

​„Jur credință patriei mele România, ​jur să-mi apăr Țara chiar cu prețul vieții. ​Jur să respect legile țării ​şi regulamentele militare. ​Aşa să-mi ajute Dumnezeu“! ​Sunt…

18 sept. 2024 5.59 pm

Damen Shipyards Mangalia, companie în insolvenţă, a semnat contracte pentru reparaţia a două noi nave, un tanc petrolier de 274,5 m, cu o capacitate de transport de 157.022 tone şi un transportor…

09 ian. 2024 1.24 pm

Mai multe asociaţii de elevi au anunţat organizarea, în această săptămână, a unei greve japoneze, în semn de protest faţă de „tăierea” transportului elevilor din 19 judeţe. Asociaţia…

15 nov. 2023 7.58 pm

Vânătorul de mine M 270 “Sublocotenent Ion Ghiculescu” a plecat, miercuri, din şantierul naval Babcock din portul scoţian Rosyth cu destinaţia portul militar Constanţa, unde va intra…

10 nov. 2024 3.27 pm

La data de 9 noiembrie, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Mangalia au desfășurat o razie având ca scop prevenirea faptelor săvârșite cu violență și a consumului și traficului de…

07 apr. 2023 10.58 am

În urma punerii în aplicare a unor mandate de percheziție într-un caz de import ilegal de deşeuri, polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, în cooperare cu comisari din cadrul Gărzii…