Ultimele stiri

ABADL: Pe durata sezonului estival nu se vor executa lucrări în zona plajelor turistice

Sursă foto: Facebook/Apele Romane Dobrogea-Litoral

Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral (ABADL) afirmă că lucrările pentru reducerea eroziunii costiere nu se vor desfăşura pe plajele turistice, în timpul sezonului estival, iar constructorii vor trebui să elibereze zona până la debutul acestuia. 

Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral a arătat, vineri, într-un comunicat de presă, că a prevăzut în contractele semnate cu antreprenorii/ constructorii ca, pe durata sezonului estival, în cadrul proiectului de importanţă naţională ”Reducerea eroziunii costiere faza II” să nu se execute lucrări în zona plajelor turistice.

În conformitate cu prevederile contractelor de proiectare şi execuţie lucrări, în extrasezon, suprafeţele de plajă (şantierele) sunt predate către antreprenori pentru execuţia lucrărilor aferente proiectului, însă în sezonul estival aceştia nu au dreptul de a lucra în zona plajelor turistice şi au obligaţia să elibereze zona plajelor, astfel încât activităţile specifice să poată fi derulate corespunzător”, au transmis reprezentanţii ABADL.

Conform sursei citate, în prezent, specialiştii din cadrul ABADL monitorizează derularea activităţilor de pe toate şantierele cuprinse în cadrul loturilor 7 – Olimp, 8 – Jupiter-Neptun, 9 – Balta Mangalia-Venus-Aurora. De asemenea, au avut loc discuţii cu antreprenorul Van Oord Dredging and Marine Contractors despre starea actuală a suprafeţelor de plaje şi pregătirea acestora pentru a putea fi predate operatorilor economici în conformitate cu prevederile contractelor de închiriere.

Plaja aferentă loturilor 7, 8 şi 9 este una îngustă şi fragmentată, ce a necesitat înfiinţarea de drumuri temporare, constituirea de multiple depozite de materiale şi anrocamente utilizate pentru execuţia structurilor costiere. Conform menţiunilor antreprenorului acestea vor fi desfiinţate/mutate în afara plajelor, pentru a permite derularea sezonului estival, respectiv utilizarea plajelor de către turişti. Desfiinţarea depozitelor este urmată de dezafectarea drumurilor temporare şi amenajarea/afânarea mecanizată a suprafeţei de plajă, astfel încât, aceasta să poată fi utilizată turistic”, au arătat reprezentanţii Administraţiei.

Ei au menţionat că, în prezent, suprafeţele de plajă sunt ocupate parţial de drumurile temporare înfiinţate pentru execuţie, dar deja se lucrează la dezafectarea acestora în zona Venus şi Olimp.

Având în vedere că până la debutul sezonului estival, când antreprenorul trebuie să oprească lucrările pe şantier conform cerinţelor beneficiarului (Caiet de Sarcini) şi să elibereze plajele turistice, mai sunt 50 de zile, considerăm că este suficient timp ca antreprenorul să ia măsurile necesare pentru ca suprafeţele de plajă să fie utilizate în condiţii de siguranţă de către turişti. Menţionăm că, urmare a desfiinţării vechilor structuri, dispunerea suprafeţelor de plaje a suferit modificări însă profilul transversal la linia ţărmului este cel natural. De asemenea, în zona cordonului litoral Venus-Saturn, a fost constituit un depozit de nisip (din nisipul existent anterior, pentru a putea compensa procesul de eroziune şi a asigura suprafeţe de plaje cat mai potrivite activităţilor turistice”, au explicat aceştia.

Plajele din staţiunile Saturn şi Mangalia vor fi exploatate şi în acest sezon estival ca în anii precedenţi, având în vedere că nu au fost iniţiate lucrările de reducere a eroziunii costiere.

Alte articole

02 ian. 2024 9.56 am

Baroul Constanţa este în doliu după ce avocata Valerica Zamfir s-a stins din viaţă în ultima zi a anului 2023. Valerica Zamfir a fost un avocat respectat, iar cei care au cunoscut-o spun că-şi…

04 oct. 2023 12.09 pm

DIICOT a reuşit să destructureze o rețea de prostituție și de trafic de persoane ce acţiona în Constanţa, în urma unei operațiuni cunoscute sub denumirea “Calypso”. Clubul era descris ca…

08 ian. 2023 8.33 pm

  În Constanța a fost emis, duminică seară, un mesaj Ro-Alert privind dispariția unei minore din Năvodari. Telefoanele constănțenilor au început să vibreze și să sune, în jurul orei…

20 oct. 2023 4.50 pm

Marți, 24 octombrie, începând cu ora 08:00 și până pe 27 octombrie, sistemul de semaforizare din intersecția bulevardului 1 Decembrie 1918 cu bulevardul I.C. Brătianu va fi oprit total. Aceasta…

01 apr. 2024 10.01 am

Pentru executarea lucrărilor de conectare a conductelor de alimentare cu apă nou executate la sistemul centralizat de distribuție din orașul Ovidiu, județul Constanța, echipele RAJA vor sista furnizarea…

Fregata „Regele Ferdinand” garda de coasta

08 sept. 2023 2.12 pm

Forțele Navale Române și Forțele Navale ale Statelor Unite ale Americii (SUA) organizează, în comun, în perioada 11-15 septembrie, în zona de responsabilitate a Forțelor Navale Române din Marea…