Ultimele stiri

Hagi, despre decizia TAS în cazul Simonei Halep: „S-a dovedit încă o dată că binele bate răul”

Sursă foto: farulconstanta.com

Antrenorul formaţiei Farul Constanţa, Gheorghe Hagi, a afirmat în legătură cu decizia Tribunalului de Arbitraj Sportiv (TAS) care a redus suspendarea Simonei Halep de la patru ani la nouă luni, că este o mare victorie pentru sportiva noastră, dar şi pentru oamenii din staful său care au ajutat-o să îi convingă pe cei de la TAS de corectitudinea ei. Hagi a precizat că s-a dovedit încă o dată că binele bate răul.

E o victorie mare a ei în primul rând, pentru ea şi pentru oamenii din staful ei, care au muncit şi au ajutat-o să-i convingă pe cei de la TAS de corectitudinea ei şi de cine este Simona. Bravo ei, felicitările mele şi să vină să înceapă treaba, să o vedem iar pe teren, să ne bucurăm de ea şi să joace iar tenis, că unii au făcut ca să nu joace”, a declarat Hagi, miercuri, într-o conferinţă de presă.

Hagi a fost întrebat dacă el crede că Simona Halep va reuşi să revină la forma de dinainte de suspendare.„Vorbim de numărul 1 mondial, să o întrebaţi pe ea, nu pot să vorbesc eu din afară. Cel mai bine este să spună ea. Vorbim de o personalitate şi trebuie să o lăsăm pe ea să vorbească. Important e că ea a câştigat această bătălie, această luptă şi merită felicitări. Îi urez baftă în continuare”, a afirmat Gheorghe Hagi.

Întrebat dacă se aştepta ca Simona Halep să aibă aşa mulţi fani alături de ea, Hagi a răspuns:

În lumea asta şi în viaţă există şi oameni răi, dar binele îl bate totdeauna pe ăla rău. S-a dovedit încă o dată că binele bate răul. Eu cred că sunt oameni mult mai mulţi care vor bine decât oameni care mai găsesc anumite lucruri. Ăia sunt puţini. Aşa cred eu. Hai să ne uităm la oamenii buni, la cei care fac bine. Sunt mult mai mulţi”.

Hagi a subliniat faptul că nimeni nu îi dădea Simonei Halep nicio şansă, dar ea a fost încrezătoare.

E bine că s-a dus. Am văzut că nimeni nu îi dădea nicio şansă, ea a fost încrezătoare. Rămâne lucrul cel mai important că a câştigat şi va fi din nou pe teren. Ăsta este lucrul cel mai important”, a explicat Hagi.

El a avut şi un mesaj pentru Simona Halep. „Să câştige în continuare. Sunt sigur că va lupta şi că va câştiga”, a declarat Hagi.

Simona Halep va putea reveni în competiţii, suspendarea sa fiind redusă de Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la patru ani la nouă luni: Simona Halep poate reveni pe teren! TAS i-a redus suspendarea la nouă luni

Alte articole

19 aug. 2023 4.25 pm

Hagi i-a găsit înlocuitor repede lui Denis Alibec. Louis Munteanu s-a întors la echipa constănțeană după ce Farul Constanța și AC Fiorentina au ajuns la un acord privind împrumutul jucătorului.…

11 mart. 2024 9.28 am

Simona Halep a plecat, luni dimineaţă, la Miami, unde va participa la primul turneu după un an şi jumătate. Halep a primit un wild card la turneul american, după ce TAS i-a redus suspendarea de…

23 nov. 2020 2.55 pm

FC Farul nu se mai deplasează la Timișoara pentru partida împotriva Ripensiei, de miercuri, de la ora 14:00. Meciul a fost amânat din cauza cazurilor de COVID-19 din rândul formației timișorene.…

09 iul. 2024 10.32 am

La Craiova s-au încheiat luni după-amiază, întrecerile Cupei României de box feminin, competiție la care au participat trei pugiliste de la CSM Constanța. În finala categoriei 81 kg – tineret,…

16 mai 2024 6.22 pm

Simona Halep a transmis, astăzi, într-un mesaj postat pe X, că nu a putut continua la Paris din cauza durerilor la genunchi, dar va continua să muncească şi să creadă în drumul său. “Nimeni…

31 mai 2021 2.14 pm

  Farul Constanța a anunțat că a primit licența pentru Liga 1, deși nu și-a câștigat dreptul, din punct de vedere sportiv, pentru a evolua din sezonul viitor pe prima scenă a fotbalului…