Ultimele stiri

Informare meteo de vreme rea pentru toată țara! Meteorologii anunță ninsori, polei și vânt puternic – HARTĂ

Sursa foto: EVZ

Meteorologii au emis o informare de precipitaţii moderate cantitativ, depuneri de polei şi intensificări ale vântului, valabilă până marţi seară în cea mai mare parte a regiunilor ţării.

ANM a emis, luni, o informare meteorologică. Aceasta a intrat în vigoare la ora 10.00 şi este valabilă până marţi, la ora 18.00.

În intervalul menţionat aria precipitaţiilor va fi în extindere treptată începând din vest. Va ninge şi se va depune strat de zăpadă, pe parcursul zilei de luni în zona Munţilor Apuseni şi în jumătatea de nord a Carpaţilor Orientali, iar în noaptea de luni spre marţi (15 /16 ianuarie) şi în restul zonei montane, precum şi în regiunile intracarpatice”, a transmis ANM.

Sursa citată a precizat că, izolat, în zona de munte se vor acumula cantităţi de apă de 10…15 l/mp.

În regiunile sudice şi estice, în noaptea de luni spre marţi, pe arii restrânse vor fi depuneri de polei”, a mai transmis ANM.

Meteorologii anunţă, de asemenea, că, temporar, vântul va prezenta intensificări la munte, cu precădere în zona înaltă, unde vor fi rafale în general de 60…80 km/h viscolind zăpadă.

Vântul se va intensifica şi în zonele joase de relief, cu viteze mai mari pe parcursul zilei de marţi (16 ianuarie), când în sudul Olteniei şi al Transilvaniei şi în sud-vestul Munteniei se vor atinge viteze de 45…60 km/h”, a mai transmis ANM.

Sursă foto: meteoromania.ro

Alte articole

10 apr. 2022 2.19 pm

  Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis un cod galben de intensificări ale vântului, estul, sud-estul și sud-vestul țării, zona înaltă a Carpaților Meridionali și de Curbură,…

15 nov. 2023 9.06 pm

Şeful CNAIR, Cristian Pistol, a spus miercuri că tot traficul de tranzit dinspre Nădlac spre Constanţa va circula pe Autostrada A0, astfel încât Bucureştiul şi zona limitrofă lui nu va mai fi…

07 feb. 2023 2.06 pm

Directorul onorific al Institutului Naţional de Fizică a Pământului, seismologul Gheorghe Mărmureanu, a oferit explicații suplimentare pentru postul de televiziune Antena 3 CNN, privind cutremurele…

10 iun. 2024 11.46 am

Serviciul pentru Telecomunicaţii Speciale (STS) anunţă, luni, că pe timpul desfăşurării alegerilor locale şi europarlamentare din 9 iunie, în intervalul orar 07:00 – 22:00, operatorii Serviciului…

13 mart. 2023 7.26 pm

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Iași au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a 27 de persoane, 13 lucrători vamali și 14 agenți…

14 mart. 2024 12.21 pm

Joi, 14 martie, Căpitănia Zonală Tulcea a solicitat intervenția cu o navă SAR din cadrul ARSVOM, în vederea efectuării unei operațiuni Medevac. La bordul navei tip cisternă gpl, PALLADA GAS,…