Ultimele stiri

Continuă acţiunea “Blocada”, în judeţul Constanţa. Peste 200 de şoferi au fost testați cu aparatul etilotest, 34 au rămas fără permis de conducere

Sursă foto: IPJ Constanţa

În perioada 5-7 ianuarie, aproximativ 750 de polițiști au desfășurat activități, în cadrul acțiunii ”Blocada”, pe raza județului Constanța. Polițiștii au acționat în sistem integrat, împreună cu jandarmii, pentru menținerea ordinii și liniștii publice, creșterea gradului de siguranță rutieră și prevenirea consumului și traficului de droguri sau alte substanțe interzise.

La acțiune au participat polițiști din structurile de ordine publică, rutiere, de investigații criminale, precum și polițiști din cadrul Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității.

Astfel, au fost legitimate aproximativ 800 de persoane, au fost verificate peste 400 de vehicule și 20 de societăți comerciale.

Peste 200 de conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest. În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 433 de sancțiuni contravenționale la Legea 61/1991, pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, la O.U.G. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, dar și pentru alte abateri.

Valoarea totală a sancțiunilor contravenționale aplicate este de aproximativ 270.000 de lei.

De asemenea, au fost reținute în vederea suspendării 34 de permise de conducere, au fost retrase 21 de certificate de înmatriculare și un set de plăcuțe cu numere de înmatriculare.

Totodată, au fost constatate în flagrant delict 10 infracțiuni.

În același timp, polițiști din cadrul structurii de prevenire a criminalității le-au adus la cunoștință conducătorilor auto prevederile Legii 213/2023, potrivit cărora nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în cazul persoanelor care nu dețin permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule sau sunt sub influența alcoolului ori a drogurilor și provoacă accidente din care rezultă decesul unor persoane.

La acțiune au participat și polițiști de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, precum și polițiști locali.

Alte articole

31 aug. 2024 10.23 am

Furtuna puternică a făcut ravagii în județul Constanța. Ploaia nu s-a oprit o secundă întreaga noapte, iar mesajele Ro-Alert au curs unul după altul. Străzile s-au transformat în lacuri, după…

22 apr. 2024 5.42 pm

În perioada 25.04.2024 – 04.05.2024, în piețele agroalimentare din municipiu se va comercializa carne de miel pentru Sărbătorile Pascale, de la producători avizați de Direcția Sanitar – Veterinară…

26 oct. 2023 2.15 pm

Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 5 Poliție au identificat miercuri, 25 octombrie, în jurul orei 22.30, un bărbat, de 41 de ani, care a condus un autoturism, pe strada…

fortele navale muzica

03 aug. 2023 1.09 pm

Muzica Militară a Forțelor Navale oferă un plus de culoare evenimentelor pe care Forțele Navale Române le organizează, în perioada 4-15 august, la Constanța, Brăila, Tulcea, Mangalia și București,…

15 nov. 2024 1.15 pm

Joi, 14 noiembrie, în jurul orei 11.45, polițiști din cadrul Secției 1 Poliție Neptun au oprit, pentru control, un atelaj hipo, condus de un bărbat, de 53 de ani, din Mangalia. În urma verificărilor,…

22 mai 2023 10.25 am

Echipele Confort Urban intervin cu utilaje pentru frezarea stratului de uzură și asfaltare pe bulevardul Mamaia, tronsonul cuprins între sensul giratoriu de la Pescărie și intersecția cu strada…