Ultimele stiri

Alegeri prezidențiale 2025. Zeci de mii de polițiști, mobilizați pentru primul tur

Sursă foto: IPJ Constanța

Ministerul de Interne a organizat, marţi, o şedinţă de lucru a Comisiei Tehnice Centrale, având ca temă analiza stadiului activităţilor pregătitoare pentru organizarea turului 1 al alegerilor pentru Preşedintele României.

În ceea ce priveşte siguranţa procesului electoral, a fost elaborat un plan de acţiune. Ministerul anunţă că dacă în medie, zilnic, 26.000 de efective ale MAI sunt la datorie, pentru duminică, ziua scrutinului, numărul acestora urmează să fie suplimentat la 43.000.

Şedinţa de lucru a Comisiei Tehnice Centrale, având ca temă analiza stadiului activităţilor pregătitoare pentru organizarea turului 1 al alegerilor pentru Preşedintele României, a fost organizată în sistem videoconferinţă şi a fost condusă de secretarul de stat din Ministerul Afacerilor Interne, chestor general de poliţie Bogdan Despescu, iar la discuţii au participat persoane din conducerea ministerelor şi instituţiilor componente ale comisiei şi reprezentanţi ai autorităţilor publice locale.

În acest context a fost subliniată contribuţia reprezentanţilor Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) aflaţi în misiune de observare a alegerilor pentru alegerile prezidenţiale repetate din 4 mai din România, în urma unei solicitări oficiale din partea Guvernului României”, subliniază Ministerul de Interne.

În cadrul şedinţei, reprezentanţii Instituţiei Prefectului au anunţat că au preluat materialele electorale, procesul derulându-se fără probleme. De asemenea, materialele electorale au fost preluate şi de către misiunile diplomatice.

În ceea ce priveşte siguranţa procesului electoral, a fost elaborat un plan de acţiune, care include măsuri şi activităţi concrete desfăşurate de structurile Ministerului Afacerilor Interne în acest context. Menţionăm faptul că peste 26.000 de efective ale MAI sunt la datorie, în medie zilnică. Pentru duminică, ziua scrutinului, numărul acestora urmând să fie suplimentat la 43.000. Totodată, pentru informarea unitară a personalului a fost elaborat şi transmis un ghid legislativ destinat angajaţilor Ministerului Afacerilor Interne”, mai anunţă ministerul.

De asemenea, s-a cerut structurilor pentru evidenţa persoanelor să îşi adapteze programul de lucru pentru a sprijini, astfel, persoanele care doresc să voteze, dar nu au un act de identitate valabil.

Până la acest moment, toate activităţile necesare pentru buna derulare a procesului electoral au fost realizate conform calendarului stabilit, fără a fi întâmpinate probleme majore ori incidente”, arată MAI.

Lasati un comentariu

Alte articole

22 mart. 2025 8.43 pm

În această seară a fost solicitat ajutorul pompierilor militari în cazul producerii unui incendiu la stuf și vegetație uscată, în apropiere de localitatea Sarichioi, județul Tulcea. Spre locul…

29 feb. 2024 5.45 pm

Cancelaria Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a anunțat joi că Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, va fi sancționat pentru acțiunile din ultima perioadă printr-o „dojană sinodală…

05 ian. 2025 7.34 pm

De la începutul anului 2025, șoferii care încalcă regulile de circulație pe autostrăzile A1 București-Pitești și A2 București-Constanța vor primi amenzile direct prin poștă, fără să mai…

04 nov. 2024 8.09 pm

Fostul ministru al Sănătății, Nelu Tătaru, s-a prezentat luni dimineață la sediul DNA Iași, unde a fost audiat în legătură cu acuzațiile de luare de mită. După audiere, acesta a fost plasat…

11 mart. 2024 3.25 pm

Un elev de clasa a VIII-a din Târgu Mureş a fost condus, luni, de două ori la sediul Poliţiei după ce s-a urcat pe un dulap în timpul orelor de curs şi a arătat gesturi obscene cadrului didactic,…

11 dec. 2023 5.23 pm

Tragedie fără margini în Hunedoara. Două fete au murit după ce au sărit în gol de la 20 de metri, de pe ruinele unei clădiri dezafectate. Una dintre ele și-a anunțat mama că urmează să recurgă…