Ultimele stiri

Zelenski: România va fi în pericol dacă Ucraina va recunoaște oficial Crimeea ca parte a Rusiei

Sursă foto: arhivă

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski avertizează că planul de pace propus de președintele american Donald Trump, care ar presupune recunoașterea oficială a Crimeei ca parte a Rusiei, ar putea amenința grav securitatea regională, inclusiv a aliaților NATO din zona Mării Negre: România, Bulgaria și Turcia.

Mesajul a fost transmis în contextul în care administrația de la Kiev încearcă să mențină controlul asupra negocierilor și să blocheze orice scenariu ce ar putea duce la legitimarea ocupației rusești.

Orice contrazice valorile noastre sau Constituția noastră nu poate face parte din niciun acord”, a declarat președintele Zelenski, adăugând că orice acord de pace trebuie să fie „înrădăcinat în dreptul internațional, nu în capitulare”.

Acesta a subliniat că recunoașterea Crimeei ca teritoriu rusesc ar crea un precedent periculos pentru alte conflicte globale, cum ar fi posibila invazie a Taiwanului de către China.

Documentul strategic elaborat de Ucraina conține cinci puncte esențiale. Pe lângă refuzul categoric de a recunoaște Crimeea ca fiind rusă, Kievul cere garanții clare de securitate pentru a evita cedarea teritoriilor, chiar și temporar. Un alt punct vizează preluarea inițiativei în procesul de pace, în contextul în care negocierile au fost dominate recent de inițiativele Washingtonului.

Punctul patru are un impact direct asupra regiunii: Kievul avertizează că, dacă Rusia păstrează controlul asupra Crimeei, întreaga zonă a Mării Negre devine vulnerabilă, inclusiv aliați strategici ai NATO precum România, Turcia și Bulgaria. Avertismentul vine pe fondul intensificării atacurilor rusești, soldate recent cu 12 morți la Kiev.

În final, Ucraina cere ca Rusia să nu aibă posibilitatea de a impune restricții asupra armatei sau industriei sale de apărare prin intermediul unui acord de pace.

Zelenski a respins deja public propunerea americană, iar reacțiile internaționale nu au întârziat. Președintele Donald Trump i-a transmis joi un mesaj direct omologului său rus, Vladimir Putin: „Vladimir, oprește-te!”, scris pe platforma Truth Social.

În același timp, Steve Witkoff, emisarul special al președintelui Trump, este așteptat vineri, 25 aprilie, la Moscova, pentru a patra rundă de discuții cu liderul de la Kremlin în ultimele trei luni, într-un efort continuu de a negocia încheierea războiului.

Lasati un comentariu

Alte articole

28 feb. 2022 5.14 pm

  Cel puțin 11 oameni au fost uciși în timpul bombardamentelor rusești din Harkov, al doilea oraș ca mărime din Ucraina. Totodată, există zeci de răniți, anunță guvernatorul regiunii.…

22 apr. 2024 11.17 am

Forțele ruse au preluat controlul asupra localității Bohdanivka din estul regiunii ucrainene Donețk, conform unui comunicat emis duminică de Ministerul Rus al Apărării, citat de Reuters. Situația…

28 aug. 2024 8.56 am

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că războiul cu Rusia se va încheia prin dialog, dar subliniază că Ucraina trebuie să fie într-o poziție puternică înainte de a ajunge la…

28 mai 2024 5.00 pm

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că absența președintelui american Joe Biden de la summitul pentru pace organizat de Kiev în Elveția luna viitoare ar fi aplaudată de președintele…

16 feb. 2025 1.34 pm

Președintele american Donald Trump a stârnit noi controverse sâmbătă, după ce a citat pe rețeaua sa de socializare, Truth Social, o frază atribuită lui Napoleon Bonaparte: „Cel care îşi salvează…

19 mart. 2025 10.27 am

Autoritățile turce au ordonat miercuri reținerea primarului Istanbulului, Ekrem Imamoglu, alături de aproximativ 100 de persoane, inclusiv jurnaliști și oameni de afaceri, în cadrul unei anchete…