Vineri, în prima săptămână după Paști, ortodocșii celebrează Izvorul Tămăduirii, o sărbătoare cu profunde semnificații spirituale, închinată Maicii Domnului. Praznicul aduce în prim-plan rolul Fecioarei Maria ca ocrotitoare a celor aflați în suferință și vindecătoare a bolilor trupești și sufletești.
În această zi sfântă, credincioșii participă în număr mare la slujba de sfințire a apei, cunoscută sub numele de Aghiasma Mică, apă care poate fi băută de-a lungul întregului an, spre deosebire de apa de la Bobotează, care este folosită cu o rânduială liturgică mai strictă.
O sărbătoare născută dintr-o minune
Denumirea praznicului își are originea într-un eveniment miraculos petrecut în secolul al V-lea. Potrivit tradiției, înainte de a deveni împărat, Leon I (457–474) se plimba printr-o pădure de lângă Constantinopol, unde a întâlnit un bătrân orb care i-a cerut apă și ajutor. Deși nu a găsit niciun izvor, Leon a auzit vocea Maicii Domnului îndrumându-l spre un loc unde a descoperit apă tulbure, cu ajutorul căreia l-a adăpat pe orb și i-a spălat ochii. Minunea s-a înfăptuit: bătrânul și-a recăpătat vederea.
După ce a devenit împărat, Leon a ridicat o biserică pe locul acelui izvor, numind-o „Izvorul Tămăduirii”, în cinstea Maicii Domnului. Mai târziu, și împăratul Justinian (527–565) a fost vindecat după ce a băut din apa izvorului și, drept mulțumire, a construit o biserică mai mare, distrusă însă în 1453 de otomani, odată cu căderea Constantinopolului.
Astăzi, în Istanbul, actualul nume al fostului Constantinopol, pelerinii se pot închina în biserica Izvorului Tămăduirii, reconstruită în secolul al XIX-lea. La subsolul acesteia se păstrează și acum izvorul original, aflat într-un paraclis din secolul al V-lea.
Tradiții românești legate de praznic
Sărbătoarea este marcată în România prin numeroase tradiții și obiceiuri. După Sfânta Liturghie, preoții oficiază slujba de sfințire a apei nu doar în biserici, ci și la izvoare sau fântâni. În multe comunități rurale, preoții merg din casă în casă pentru a stropi locuințele cu aghiasmă, în semn de binecuvântare.
În unele regiuni, gospodarii stropeau cu apă sfințită vitele de povară, grădinile și livezile, pentru a asigura sănătatea animalelor și un an agricol roditor. Se crede că apa sfințită are puterea de a proteja recoltele de grindină și de alte calamități.
Tot în această zi, potrivit tradiției, femeile nu spală, nu calcă și nu croiesc haine, deoarece se spune că munca făcută de Izvorul Tămăduirii nu va fi de folos și nu va fi dusă la bun sfârșit.
În popor, aghiasmei i se mai spune și “aiasmă”, un termen derivat din cuvântul arhaic “iazmă” – însemnând “arătare rea sau nălucă”. Sensul simbolic s-a păstrat în credința că apa sfințită alungă duhurile rele.
Izvoare cu apă vindecătoare din România
Pe teritoriul României există mai multe locuri considerate binecuvântate cu izvoare tămăduitoare, unde se păstrează tradiția sfințirii apei de Izvorul Tămăduirii.
Mănăstirea Ghighiu, celebră pentru icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, adăpostește și un izvor considerat vindecător.
Mănăstirea Dervent din Dobrogea are un izvor legat de o minune săvârșită de Sfântul Apostol Andrei.
La Mănăstirea Horaicioara și la Mănăstirea Prislop, pelerinii vin în fiecare an să ia apă despre care se crede că are puteri de vindecare.
În unele zone din România, tinerii obișnuiau în trecut să își facă legăminte de prietenie frățească în ziua de Izvorul Tămăduirii, adunându-se în jurul unui copac înflorit sau într-o grădină. Cei care se “legeau” astfel – veri, frați, surori sau prieteni apropiați – își promiteau sprijin și legătură sufletească pe viață. Revederea avea loc anual, de obicei la sărbătoarea Rusaliilor.
Maica Domnului – izvor de mângâiere și vindecare
Împreună cu praznicele mari dedicate Maicii Domnului – precum Nașterea (8 septembrie), Intrarea în Biserică (21 noiembrie), Bunavestire (25 martie) și Adormirea (15 august) – Izvorul Tămăduirii ocupă un loc aparte în calendarul ortodox, fiind sărbătorit mereu în vinerea din Săptămâna Luminată, simbolizând speranță, curățire și înnoire spirituală.
