Ultimele stiri

Peste 400 de jandarmi ai Grupării Mobile Constanța, la datorie în perioada sărbătorilor pascale

Peste 400 de jandarmi ai Grupării Mobile Constanța au fost la datorie pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, la manifestările religioase prilejuite de Învierea Domnului oficiate în lăcașurile de cult pe raza județelor Constanța, Brăila, Tulcea și Ialomița, la care au participat un număr ridicat de credincioși.

Efectivele de Jandarmi au desfășurat, în perioada 18–21 aprilie, peste 150 de misiuni specifice domeniului de activitate, prioritatea fiind asigurarea siguranței civice și intervenția promptă pentru soluționarea problemelor sesizate de cetățeni.

Jandarmii Grupării au acţionat în mod independent cât şi în sistem integrat pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale.

Pentru menținerea climatului de ordine și siguranță publică, jandarmii au fost nevoiți să aplice 41 de sancțiuni contravenționale, dintre care 14 amenzi, în valoare totală de 3.350 de lei, și 27 avertismente scrise.

Totodată, au fost constatate trei fapte de natură penală, cu trei autori, care fac referire la Legea 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, dar și altele două fapte cu trei autori care fac referire la art. 372 Cod Penal privind Portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase

În sistem sistem integrat, au fost constatate 6 fapte de natură penală și fac referire la art. 228 Cod Penal, privind furtul, art. 336 Cod Penal, privind conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, art. 335 privind conducerea unui vehicul fără permis de conducere și art 193 Cod Penal, privind lovirea sau alte violențe.

De asemenea, au fost verificate în aplicația e-DAC peste 400 persoane.

Minivacanța ocazionată de Sărbătorile Pascale s-a încheiat fără evenimente majore și le mulțumim pe această cale tuturor celor care au ales să respecte indicațiile organizatorilor și a forțelor de ordine petrecând aceste zile în mod responsabil.

Gruparea de Jandarmi Constanța rămâne la datorie pentru a asigura ordinea și liniștea publică, fiind permanent alături de cetățeni, pentru siguranța acestora.

Lasati un comentariu

Alte articole

19 feb. 2025 9.53 pm

Curtea de Apel Constanța a pronunțat miercuri, 19 februarie, o decizie definitivă privind anularea unor hotărâri ale Consiliului Local Constanța referitoare la Planurile Urbanistice Zonale (PUZ)…

10 ian. 2024 3.47 pm

Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea au fost solicitați să intervină miercuri, 10 ianuarie, în localitatea Valu lui Traian, acolo unde o casă de pe…

12 oct. 2023 12.04 pm

Primăria Municipiului Constanța continuă lucrările edilitare atât de necesare pentru buna funcționare a orașului. În completarea proiectelor derulate cu fonduri europene, continuă lucrările…

25 feb. 2025 3.37 pm

În urma amplelor percheziții desfășurate în Portul Constanța și în alte locații din județele Constanța, Dâmbovița, Brașov și municipiul București, procurorii Direcției Naționale Anticorupție…

08 ian. 2025 4.17 pm

În anul 2024, 239 de căței din Adăpostul Public de Animale Abandonate Constanța, aflat sub grija municipalității, au fost adoptați de constănțeni generoși, care le-au oferit un cămin iubitor.…

09 iul. 2023 3.22 pm

După asfaltarea intersecțiilor de la Gară și Far, mâine dimineață, de la ora 04:00 va începe asfaltarea pe bulevardul 1 Mai, sectorul cuprins între Gară și intersecția cu strada 1 Mai Vechi…