Ultimele stiri

UPDATE. Lasconi a câştigat procesul cu USR: partidul nu îi poate face campanie lui Nicușor Dan. USR anunță că va face recurs la Înalta Curte

Elena Lasconi anunţă că Curtea de Apel Bucureşti a decis astăzi în favoarea ei, confirmând că este preşedintele în funcţie al USR şi singurul reprezentant legal al partidului în faţa instituţiilor publice.

Am curaj să fac dreptate şi s-a văzut şi în acest caz. Adevărul a fost de partea mea. Nu a fost o luptă uşoară, dar a fost una necesară. Pentru mine, pentru oamenii care cred în mine şi pentru valorile democratice pe care le apăr. Nu putem să ne batem joc de democraţie, mai ales nu în USR, un partid care s-a născut din stradă, din atâta speranţă şi luptă pentru statul de drept”, a declarat preşedinta Elena Lasconi după pronunţarea hotărârii, potrivit unui comunicat oficial.

Elena Lasconi le mulţumeşte public celor care o sprijină în această perioadă dificilă.

Le mulţumesc din inimă avocaţilor mei, echipei care a muncit neobosit în ultimele zile şi, mai ales, tuturor celor care mi-au fost alături cu un mesaj, cu o vorbă bună, cu încredere. Fără voi, nu aş fi aici. Nu sunt singură şi nu voi fi niciodată, atâta timp cât ne dorim aceleaşi lucruri pentru România”, a spus preşedinta USR.

 

Această decizie nu este doar o reparaţie morală, ci şi un semnal clar că dreptatea poate fi făcută în România atunci când ai curaj şi nu te abaţi de la principii”, a conchis Elena Lasconi.

Potrivit sursei citate, Elena Lasconi a cerut instanţei să constate că doar Congresul USR are autoritatea de a schimba sau revoca un preşedinte al partidului şi că deciziile politice şi legale ale USR pot fi asumate doar de către preşedintele ales. Instanţa i-a dat dreptate, restabilind ordinea de drept.

În acest context, Elena Lasconi a mai solicitat instanţei să constate nulitatea demersurilor făcute de Biroul Naţional în numele partidului, inclusiv contestaţia depusă împotriva deciziei BEC care interzicea USR să facă campanie pentru un alt candidat decât cel oficial. De asemenea, şi contestaţia depusă de Ionuţ Moşteanu, liderul deputaţilor USR, pe persoană fizică a fost combătută printr-o cerere de intervenţie formulată de Elena Lasconi, în care a susţinut legalitatea deciziei BEC, care a stabilit că membrii USR ar trebuie să promoveze candidatul partidului”, arată comunicatul.

UPDATE 18:15 Curtea de Apel Bucureşti a respins, joi, solicitarea USR de anulare a deciziei Biroului Electoral Central prin care a stabilit că formaţiunea nu poate face campanie electorală pentru Nicuşor Dan. Instanţa a invocat ”lipsa calităţii de reprezentant” a semnatarului cererii de chemare în judecată.

Respinge cererea de intervenţie accesorie a domnului Secu Adrian, ca inadmisibilă. Admite excepţia lipsei calităţii de reprezentant a semnatarului cererii de chemare în judecată. Anulează cererea de chemare în judecată pentru lipsa calităţii de reprezentant”, se arată în decizia de joi a Curţii de Apel Bucureşti.

Hotărârea poate fi atacată cu recurs, în 5 zile de la pronunţare, acesta urmând să fie depus la Curtea de Apel Bucureşti.

UPDATE 18:25. USR va face recurs la Înalta Curte

USR transmite, joi, că consideră periculoasă decizia Curţii de Apel Bucureşti prin care o instanţă cenzurează deciziile forurilor politice ale unui partid şi decide asupra unei strategii politice.

Partidele politice sunt expresia liberă a voinţei cetăţenilor care aleg să se asocieze şi să acţioneze politic în numele unor valori comune. Atât timp cât o decizie este adoptată în forurile statutare ale unui partid şi nu încalcă Constituţia, libertatea de exprimare nu ar trebui cenzurată”, subliniază USR.

Vom face recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Bucureşti având în vedere libertatea gândirii, a opiniilor şi a dreptului la liberă exprimare. Practic, unor cetăţeni care s-au asociat într-un partid li se interzice dreptul de a-şi exprima voinţa politică în mod liber şi de a decide pe cine susţin”, mai precizează formaţiunea.

USR arată că ”este un precedent periculos iar dacă această decizie rămâne definitivă, orice preşedinte de partid ar putea acţiona împotriva propriului partid, blocând decizii democratice luate în mod statutar de forurile de conducere”.

USR va contesta această decizie la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi va merge până la capăt pentru a apăra autonomia politică şi constituţională a partidelor, dar mai ales libertatea de exprimare a celor care vor o Românie democratică”, arată USR.

Este clar – şi pentru noi, şi pentru tot mai mulţi români – că un întreg sistem s-a pus în mişcare pentru a opri USR din a lua deciziile politice corecte în această perioadă dificilă. Prin decizia Curţii de Apel de astăzi, prin promovarea ilegală de care beneficiază din partea PSD şi PNL, prin reacţia nemaiîntâlnit de promptă a AEP de a face verificări. Noi nu renunţăm. Vom contesta decizia la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. E lupta pentru democraţie şi adevăr şi pentru dreptul la libera exprimare a fiecărui român”, a declarat Ionuţ Moşteanu, liderul deputaţilor USR.

Lasati un comentariu

Alte articole

05 oct. 2021 11.42 am

  PSD a instalat un Superman căzut în cap pe holul din fața plenului Parlamentului în ziua votării moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Cîțu. Este o aluzie la o postare distribuită…

15 mai 2023 7.44 pm

Regele Charles al III-lea va vizita România pe data de 2 iunie, au declarat pentru G4Media.ro surse oficiale. Potrivit surselor G4Media, vizita ar fi fost convenită la ceremonia de încoronare, la care…

05 feb. 2025 2.21 pm

Ministrul Digitalizării, Bogdan Ivan, și premierul Marcel Ciolacu au avut o întâlnire importantă cu reprezentanții unor dintre cele mai mari bănci la nivel mondial, discutând despre oportunități…

20 mart. 2025 7.38 pm

Președinta USR și candidată la alegerile prezidențiale, Elena Lasconi, a declarat joi că nu există o luptă între stânga și dreapta, ci doar un „culoar al percepțiilor” în care toți cei…

30 oct. 2023 10.48 am

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a afirmat, duminică seară, în cadrul unei emisiuni la B1TV, că îşi doreşte ca în această iarnă românii să nu tremure nici de frig, nici de frica facturilor…

22 nov. 2021 12.26 pm

  Fostul președinte al PNL, Ludovic Orban, a anunțat luni că a demisionat din partid și a lansat un mesaj dur împotriva actualei conduceri a partidului. „Azi, PNL și-a negat întreaga istorie.…