Ultimele stiri

Prefericitul Părinte Daniel, mesaj de Sfintele Paşti: Sărbătoarea ne cheamă pe toţi să arătăm în jurul nostru iubire smerită şi milostivă, iertare, pace şi bucurie

Sursa foto: Basilica.ro

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române (BOR), Prefericitul Părinte Daniel, face apel, miercuri, în mesajul transmis de Sfintele Paşti, la ”iubire smerită şi milostivă, iertare, pace şi bucurie”.

După ce a serbat, împreună cu ucenicii Săi, Paştele iudaic, Domnul Iisus Hristos a instituit, Joi seara, un Paşte nou, la Cina cea de Taină, prin care anticipa taina morţii Sale jertfelnice pe Cruce din ziua de Vineri şi Învierea Sa a treia zi (Duminică), pentru a dărui lumii viaţa veşnică. De aceea, Sfântul Apostol Pavel spune: «Paştele nostru Hristos S-a jertfit pentru noi» (1 Corinteni 5, 7). Centrul sărbătorii Paştelui iudaic este celebrarea minunii trecerii poporului evreu, condus de Moise, prin Marea Roşie, ca pe uscat, pentru eliberarea poporului evreu din robia Egiptului”, a transmis, miercuri, PF Daniel, în mesajul de Paşti.

Potrivit Patriarhului BOR, ”la sărbătoarea Paştelui creştin, Biserica noastră celebrează trecerea lui Hristos cu trupul prin jertfa sângeroasă a morţii Sale pe Cruce şi Învierea Sa din morţi cu trupul, pentru a intra în viaţa cerească veşnică din Împărăţia cerurilor”.

Prin iubirea Sa smerită şi milostivă, Domnul Iisus Hristos arată pe Cruce ascultare smerită faţă de Dumnezeu şi iertare milostivă faţă de cei ce L-au răstignit. Astfel, Domnul Hristos «ridică» sau vindecă păcatul neascultării protopărinţilor Adam şi Eva spre mântuirea lumii şi, totodată, înlocuieşte violenţa ucigătoare cu iubirea pacificatoare. Sărbătoarea Sfintelor Paşti ne cheamă pe toţi să arătăm în jurul nostru iubire smerită şi milostivă, iertare, pace şi bucurie, ca fiind daruri ale lui Hristos Cel înviat”, a mai transmis PF Daniel.

Acesta a transmis mesajul ”tuturor românilor din România, de lângă frontierele ei şi din diaspora, pace şi bucurie, sănătate şi fericire”:

Hristos a înviat! Adevărat a înviat!”. Credincioşii sărbătoresc, duminică, Sfintele Paşti, atât cei ordodocşi, cât şi catolicii.

Lasati un comentariu

Alte articole

17 oct. 2023 8.18 pm

Poliţia Română transmis, marţi, un avertisment în care atrage atenţia că instituţia nu deţine roboţi telefonici care solicită date sau apăsarea „Tastei 1” pentru a intra în legătură…

27 aug. 2021 11.13 am

  Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare meteorologică, pentru o mare parte din țară, de „averse torențiale,  descărcări electrice, intensificări de scurtă durată…

27 oct. 2023 11.51 am

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat vineri că în şedinţa de Guvern vor aproba o serie de măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare pe anul 2023 în vederea încadrării în ţinta de deficit bugetar.…

30 nov. 2024 6.03 pm

Diferența dintre Lasconi și Ciolacu s-a mărit în favoarea candidatului USR după renumărarea a 80% din secții, susține Dominic Fritz. Transmitem astăzi un mesaj clar, terminaţi cu şarada care…

11 nov. 2024 5.22 pm

Guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu, a afirmat recent că nu există motive de îngrijorare în legătură cu o explozie a prețurilor la energie, în ciuda eliminării…

02 sept. 2024 7.06 pm

Structura anului școlar 2024-2025 a fost aprobată și, potrivit Ministerului Educației, anul de studiu va fi împărțit în 5 module și 5 vacanțe pentru elevi. Elevii și copiii de grădiniță…