Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a efectuat marți o vizită surpriză la Odesa, unde s-a întâlnit cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, în contextul tensionat generat de atacurile rusești recente asupra populației civile. Vizita are loc la scurt timp după bombardamentul rusesc devastator asupra orașului Sumî, în urma căruia 34 de persoane și-au pierdut viața.
În cadrul întrevederii, Rutte a reafirmat angajamentul ferm al Alianței Nord-Atlantice față de Ucraina, într-un moment în care conflictul pare departe de o soluție pașnică.
Poporul ucrainean a îndurat atât de multe – nu în ultimul rând atacul de la Sumî din Duminica Floriilor. Sprijinul NATO este de nezdruncinat. Vom continua să ajutăm Ucraina astfel încât să se poată apăra astăzi şi să descurajeze o agresiune viitoare, asigurând o pace justă şi durabilă”, a transmis oficialul pe platforma X.
Mark Rutte a calificat atacurile ruse asupra civililor drept „teribile” și „scandaloase”, referindu-se în special la tragedia de la Sumî, petrecută în Duminica Floriilor, un moment de sărbătoare pentru lumea ortodoxă, transformat în zi de doliu de către forțele ruse.
Întrebat despre eforturile diplomatice internaționale, șeful NATO a comentat inițiativa fostului președinte american Donald Trump privind o posibilă încetare generală a focului între Kiev și Moscova.
Aceste discuții nu sunt facile, în special ca urmare a acestei violențe oribile. Dar susținem toate eforturile președintelui Trump în favoarea păcii”, a declarat Rutte.
„Ucraina are o nevoie acută de sisteme antiaeriene”
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat că Kievul are o „nevoie acută” de sisteme de apărare antiaeriană în cursul unei primiri la Odesa a secretarului general al NATO Mark Rutte, după o serie de atacuri ruseşti extrem de sângeroase, relatează AFP.
Toată lumea vede că Ucraina are o nevoie acută de sisteme antiaeriene”, a declarat şeful statului ucrainean marţi, la două zile de la un atac rusesc cu rachetă la Sumî (nord-est), soldat cu 35 de morţi.
Zelenski a cerut, de asemenea, o pregătire „rapidă şi eficientă” a unui contingent militar occidental în Ucraina.