Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a afirmat că NATO „și-a pierdut rostul” după destrămarea Uniunii Sovietice, în 1991, și că ar fi trebuit desființată imediat după căderea Blocului de Est.
Declarația a fost făcută sâmbătă, în cadrul Forumului Diplomatic de la Antalya, în Turcia, și este citată de publicația Kyiv Independent.
Amenințarea pentru care NATO a fost creată nu mai există de peste trei decenii. Cu toate acestea, alianța a continuat să funcționeze și să-și impună rolul dominant în securitatea europeană”, a spus Lavrov, adăugând că aceasta este o sursă majoră de instabilitate.
Șeful diplomației ruse a făcut și o declarație surprinzătoare despre președintele american Donald Trump, pe care l-a lăudat pentru poziția exprimată în repetate rânduri cu privire la extinderea NATO.
Președintele Trump a fost primul și, până acum, aproape singurul lider occidental care a spus clar și convingător că a fost o mare greșeală să se încerce atragerea Ucrainei în NATO. Aceasta este una dintre cauzele fundamentale ale conflictului actual”, a afirmat Lavrov.
Potrivit ministrului rus, Trump ar înțelege mai bine decât orice alt lider occidental cauzele reale ale conflictului din Ucraina.
Când vorbim despre rezolvarea oricărui conflict, trebuie să eliminăm cauzele profunde. Aceasta este singura cale către o pace de durată”, a adăugat Lavrov.
Kremlinul susține de ani de zile că intenția Ucrainei de a adera la NATO reprezintă o amenințare directă la adresa securității Rusiei, justificând astfel invazia declanșată în februarie 2022.