Ultimele stiri

JUDEȚUL CONSTANȚA. Bărbat reținut după ce a fost prins conducând cu permisul suspendat și a refuzat testarea cu etilotestul și prelevarea de mostre biologice

Sursă foto: arhivă

Duminică, 13 aprilie, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat de 36 de ani.

Acesta este bănuit de săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

Astfel, la data de 12 aprilie, în jurul orei 21.30, bărbatul ar fi fost depistat de polițiștii Poliției Municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Ordine și Siguranță Publică în timp ce conducea un autoturism pe D.N. 38, în comuna Agigea.

În urma verificărilor efectuate s-a constatat că acesta are suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice pentru perioada în curs și are antecedente penale.

Bărbatul a refuzat testarea cu aparatul etilotest.

Ulterior, a fost condus la o unitate medicală, unde a refuzat prelevarea de probe biologice.

Bărbatul a fost reținut, pentru 24 de ore, condus și încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.

Astăzi, 13 aprilie, va fi prezentat procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, cu propunere legală.

Lasati un comentariu

Alte articole

22 aug. 2023 1.54 pm

Din cauza unei avarii la o conductă a SC RAJA SA de pe str. Pandurului sunt deviate traseele liniilor 101, 101M, 13 și 5-40, după cum urmează: – L101 si 101M pe sensul dinspre Gară pe Șos.Mangaliei…

27 nov. 2023 2.24 pm

La această oră au fost redeschise circulației mai multe drumuri naționale din județul Constanța. Aproximativ 200 de polițiști, din cadrul structurilor rutiere și de ordine publică, cu peste…

20 ian. 2024 3.20 pm

În perioada 19-20 ianuarie, peste 300 de polițiști au desfășurat activități, în cadrul acțiunii „Blocada”, în județul Constanța. Polițiștii au acționat în sistem integrat, împreună…

19 nov. 2024 12.56 pm

Astăzi se schimbă conducerea Spitalului Județean Constanța, iar Raluca Vericeanu va prelua rolul de manager al unității sanitare. Florin Mitroi, președintele Consiliului Județean Constanța, a…

18 sept. 2021 11.19 am

  Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină sâmbătă, la un accident rutier, în localitatea Topraisar, din județul Constanța. La fața locului s-au deplasat: un elicopter…

16 mai 2024 6.16 pm

Pentru a reduce numărul insectelor care produc disconfort, Primăria Constanța anunţă că va relua acțiunile de dezinsecție prin aplicarea de tratamente aviochimice. Mai exact, mâine, 17.05.2024,…