În baza delegării procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, Compartimentul de Relații Publice al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța este abilitat să comunice următoarele:
Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța efectuează cercetări într-o cauză penală, aflată în urmărire penală proprie, cu privire la săvârșirea infracțiunii de omor calificat.
De asemenea, în prezenta cauză, actele de urmărire penală au fost efectuate, prin delegare, și de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale.
Din cercetări a reieșit faptul că, la data de 27 martie, pe fondul unui conflict spontan, un bărbat de 34 de ani ar fi agresat fizic, cu un obiect contondent, un bărbat de 54 de ani, pe care l-ar fi lovit în mod repetat în zona capului. Ulterior, ar fi părăsit locul faptei.
În urma cercetărilor efectuate, bărbatul a fost identificat de polițiști.
La data de 12 aprilie, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, cu sprijinul polițiștilor Secției 1 Poliție Rurală Băneasa și al luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, au efectuat o percheziție domiciliară în satul Văleni, la locuința bărbatului bănuit de săvârșirea faptei.
În urma efectuării percheziției au fost descoperite și ridicate telefonul mobil al victimei, precum și alte bunuri cu valoare probatorie.
La data de 12 aprilie, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța a dispus reținerea, pentru 24 de ore, a bărbatului bănuit de săvârșirea infracțiunii.
Acesta a fost condus și încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.
Astăzi, 13 aprilie, va fi prezentat instanței de judecată, cu propunere legală.