Ultimele stiri

BEC a decis că USR nu poate să-i facă campanie lui Nicușor Dan. Reacția candidatului la prezidențiale: ”Orice persoană are dreptul inclusiv să se răzgândească”

Sursă foto: digi24.ro

Biroul Electoral Central (BEC) a decis, sâmbătă, în şedinţă, că atât timp cât USR are un candidat care participă în competiţia electorală, în primul tur de scrutin, formaţiunea nu poate face campanie electorală, de niciun fel, unui alt candidat care participă la acelaşi proces electoral.  

Biroul Electoral Central anunţă că în şedinţa de sâmbătă, ca urmare a plângerii formulate de partidul AUR, a dispus înlăturarea unor materiale de publicitate politică postate de USR, pe o platformă foarte mare. BEC precizează că potrivit prevederilor legale ”declaraţiile de renunţare la candidatură vor fi luate în considerare doar dacă sunt recepţionate la BEC până la data de 19.03.2025, ora 24.00”.

Astfel, rezultă că legiuitorul a reglementat axiomatic ipoteza conform căreia fiecare partid ori alianţă poate propune numai câte un singur caniddat, iar renunţarea la candidatură poate interveni cel mai târziu până la data de 19.03.2025.

Ori, atât timp cât partidul USR a propus un candidat, cu respectarea prevederilor legale, în persoana Elenei Lasconi, iar în materialul publicitar politic care face obiectul analizei BEC, acelaşi partid, prin folosirea siglei partidului în cuprinsul materialului, face propaganda electorală în favoarea altui candidat, respectiv Nicuşor Dan, aceste aspect se transpune într-o încălcare a dispoziţiilor legale, întrucât, prin susţinerea acordată după expirarea datei definitive a candidaturilor, unui alt candidat decât cel propus iniţial, în fapt, USR, cu ignorarea aceloraşi dispoziţii legale, face o nouă propunere de candidatură, după expirarea perioadei de depunere a candidaturilor, ceea ce este inadmisibil.

Această constatare impune consecinţa că, atât timp cât partidul USR are un candidat care participă în competiţia electorală, în primul tur de scrutin, această formaţiune nu poate face campanie electorală, de niciun fel, unui alt candidat care participă la acelaşi proces electoral”, spune BEC.

Decizia BEC vine după ce USR i-a retras sprijinul politic Elenei Lasconi, candidatul formaţiunii, la alegerile prezidenţiale.

Partidul a anunţat că se va întâlni cu echipa de campanie a lui Nicuşor Dan şi că îi vor face campanie primarului general. De altfel, USR i-a blocat accesul Elenei Lasconi la banii de campanie.

Nicușor Dan: Orice persoană are dreptul inclusiv să se răzgândească

Nicuşor Dan, candidat independent la alegerile prezidenţiale, a reacționat sâmbătă la decizia BEC și spune că nu poate să interzică o autoritate, unui individ, unei persoane care este membru de partid, să facă orice fel de activitate politică doreşte.

Eu pot să cred că BEC poate să avea o dispoziţie, cu privire la un partid care are un candidat. Dar nu poate să interzică o autoritate, unui individ, unei persoane care este membru de partid, să facă orice fel de activitate politică doreşte. Asta înţeleg eu”, a declarat Nicuşor Dan, citat de News.ro.

Despre faptul că USR nu poate folosi alt cod de mandatar financiari decât cel al Elenei Lasconi, Nicuşor Dan a precizat că ”asta e o chestiune tehnică”.

Dar dacă eu vreau să îmi asum mesajele publice pe care le dă preşedintele USR Brăila sau USR Iaşi, şi comunic asta BEC, evident că USR Brăila poate să facă o campanie pentru mine”, a mai spus el.

Despre intenţia BEC de a da o amendă USR, Nicuşor Dan a precizat că formaţiunea o va contesta.

Ce este absolut cert, dincolo de această chestiune tehnică, că un partid are un candidat oficial în cursă şi putem să discutăm ce poate să facă sau nu poate să facă USR, în ceea ce priveşte ce poate să facă un membru al USR, oricine ar fi el, nu poate să existe o îngrădire.

Ce e important este că oamenii din USR pot să facă o campanie pentru mine. Cred că e mult mai puţin important ce se întâmplă cu un cont care aparţine partidului, ce e important este ce fac oamenii şi mai ales ce fac simpatizaţii partidului”, a arătat el.

 

Există un candidat care are un mandatar financiar şi acum, pe noile reglementări, care sunt bune, acum mai e o discuţie cum se aplică, dar aceste reglementări sunt bune, în momentul ăsta, pentru persoane publice importante, candidatul, comunicând Autorităţii Electorale Permanente, poate să spună că aceste persoane sunt asumate de mine, ceea ce spun ele, eu sunt de acord şi pot să se exprime pe codul meu de mandatar. E absolut legal, pentru că suntem într-o democraţie şi orice persoană are dreptul inclusiv să se răzgândească. Nu există o autoritate a statului care să interzică unei persoane, chiar dacă este membru de partid, să se exprime într-un fel sau altul”, a completat primarul Capitalei.

Lasati un comentariu

Alte articole

07 dec. 2020 2.13 am

Foto: Facebook/ Victor Ponta Victor Ponta, liderul Pro România a postat un mesaj pe Facebook, în noaptea de duminică spre luni, după ce partidul Pro România nu a trecut de pragul de 5% la alegerile…

25 iun. 2024 10.25 pm

Biroul Electoral Central a anunţat, marţi seară, începerea campaniei electorale pentru alegerea primarului din Costineşti, după ce scrutinul din 9 iunie a fost anulat.  Campania electorală pentru…

22 apr. 2023 5.10 am

Europarlamentarul Dacian Cioloș, fostul premier al României, a transmis, prin intermediul unui comunicat publicat pe pagina sa de Facebook, faptul că televiziunea România TV ar trebui închisă. „De…

12 nov. 2020 3.45 pm

Vicepremierul României, Raluca Turcan, a fost astăzi în vizită de lucru la Spitalul Clinic Județean Constanța, alături de ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș, pentru semnarea unui proiect…

09 apr. 2025 12.54 pm

Vicepreşedintele USR, Dominic Fritz, afirmat că preşedintele formaţiunii, Elena Lasconi, doreşte să îşi continue candidatura la alegerile prezidenţiale, dar a precizat că partidul nu o mai poate…

14 dec. 2020 1.00 pm

Captură foto: Partidul Social Democrat Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni, după ieșirea de la consultările cu președintele României, Klaus Iohannis, a delegației PSD, că social-democrații…