Pe vremuri, în Mamaia, înainte ca betoanele să sugrume cerul și boxele să spulbere liniștea, exista o mare. O mare adevărată. Cu apă limpede ca o promisiune, nisip fin ca o mângâiere de bunică și un miros pe care azi l-ai căuta în parfumuri franțuzești și tot n-ai da de el: al algelor uscate, al cremelor de plajă ieftine și al unei relaxări neprogramate.
Acolo am copilărit. Pe plaja aia lată cât orizontul unui puști cu labe și vizor, cu mâna lipicioasă de gogoși. Nu în pustietatea de scoici sparte și buruieni obraznice care au cucerit până și construcțiile kitsch-oase înfipte de-a valma, ca niște molii de beton. Mamaia era altfel. A fost. Până când a venit generația care n-a iubit marea, istoria locului, dar a iubit banii.
Fast forward până în 2025. Costin Răsăuțeanu, viceprimar cu ștaif și rol de figură politică mereu în poză, tocmai a mai pus o postare pe Facebook. A activat modul „salvez comunitatea”, s-a îmbrăcat business-casual, a învârtit un zâmbet și o strângere de mână pentru cameră și a scris cuvintele magice: „Problemele mediului de afaceri constănțean nu vor rămâne doar pe hârtie”.
Mamă-mamă! A curs lavă digitală de like-uri, inimioare și aplauze virtuale. Într-un cadru elegant, în compania ministrului Economiei, Bogdan-Gruia Ivan, s-a vorbit, evident, despre turism. Turismul acela mort și-ngropat sub betoanele hidoase și asfalt încins. Au discutat despre „simplificarea procedurilor”, despre „autorizații mai ușor de obținut”, despre „deschidere către antreprenori”. Poezie de ședință, pe ritm de PowerPoint. Un haiku tehnocratic.
Dar realitatea? Realitatea e că turismul în Mamaia nu mai e în comă. E îngropat de mult. De când Radu Mazăre a ciopărțit stațiunea cu buldozerul și până azi, fiecare administrație a mai turnat un pic de ciment peste ce-a mai rămas din sufletul litoralului.
Cum să faci turism aici când:
- falezele sunt pustii și lăsate să se sfărâme la soare,
- plajele s-au transformat în maidanuri cu chirii pe metru pătrat,
- hotelurile vechi se uită rușinate între blocuri fără suflet,
- spațiul verde e o glumă proastă, înlocuit cu moloz și șandramale mizerabile?
Administrația Chițac? Joacă ping-pong cu propriile neputințe. Mimează eficiența, cum viceprimarul mimează interesul pentru oraș. PSD Constanța, în frunte cu același Răsăuțeanu, face piruete politice la braț cu PNL-ul. O horă pe caldarâmul găunos, din care iese mereu praf și pietre.
Dacă ar avea curaj, Costin Răsăuțeanu ar spune pe bune: „Domnule Chițac, haideți să nu mai mințim turiștii. Haideți să nu mai promitem sezon estival, când avem sezon de rușine. Să reinventăm Mamaia. Cu festivaluri de film, cu alei pietonale reale, cu turism cultural, sportiv, cu viață pentru copii, pentru familii. Să nu mai cerem autorizație pentru limonadă, să demolăm șandramalele infecte și să stopăm mutilarea stațiunii.”
Dar nu o spune. Nu poate. Nu vrea.
Poate că i s-a uscat și lui vocea în praful aceleiași betoniere care toarnă de ani de zile peste orice intenție bună.
Între timp, primarul Chițac trăiește într-un cloud. Nu-l vezi, nu-l simți, nu te întâlnești cu el. De patru ani, ședințele de Consiliu Local se țin online. Constanța este singura reședință de județ din România care n-a mai văzut o ședință fizică de… Dumnezeu știe. Un record trist, un Zoom cu orașul slut.
O capitală informală a absenței.
Până azi. Când justiția a intervenit, nu pentru un caz penal, ci pentru… normalitate. Tribunalul Constanța a decis că primarul trebuie să respecte legea. Da, la acest nivel am ajuns. Să se pronunțe instanța pentru ceva ce ține de bun-simț: ca ședințele publice să fie, ei bine, publice.
Un verdict cât o palmă peste obrazul gros al administrației locale.
Felicia Ovanesian, consilier local independent, a deschis procesul și a câștigat. Patru dispoziții ilegale au fost anulate. Legea spune clar: ședințele Consiliului Local trebuie să se desfășoare fizic, iar online doar în cazuri excepționale, constatate de autoritățile competente. Nu când are chef primarul să nu dea ochii cu presa.
În alte orașe, asta s-ar fi întâmplat din oficiu. La Constanța, se întâmplă cu citație și grefier.
Aici, normalitatea vine cu ștampilă și cheltuieli de judecată.
Așa trăim, între un viceprimar care face PR cu turismul îngropat și un primar care se ascunde de cetățeni, ca un adolescent întârziat care nu vrea să iasă din cameră.
Un oraș cu instituții ca niște domni Goe răsfățați care-și dau singuri bilete de voie.
Și așa, dintr-o Mamaie cu parfum de alge și libertate, ne-am trezit cu un cartier confort trei și o administrație în care democrația este înfulecată la popotă.
Cu sete, cu poftă, cu nesimțire.
Halal să ne fie. Asta am ales.
Și cu fiecare vară care trece, parcă alegem din nou. Tăcând. Privind. Lăsând.
