Un accident rutier grav s-a produs în urmă cu puțin timp la trecerea de cale ferată de la USAS Lumina, județul Constanța.
În coliziune au fost implicate două autoturisme, cu un total de trei persoane aflate în interior. Două dintre persoanele implicate au rămas încarcerate în urma impactului.
La fața locului au fost mobilizate de urgență echipaje complexe de intervenție: Descarcerarea Fripis, SMURD C, Elicopterul SMURD, Autospeciala cu apă și spumă (ASAS) de la Stația Midia, Un echipaj SAJ tip B.
Echipajele de intervenție au reușit extragerea celor două victime încarcerate. Ambele sunt în stare inconștientă, iar în aceste momente se efectuează manevre de resuscitare.
Intervenția este în desfășurare, iar autoritățile investighează circumstanțele producerii accidentului.
UPDATE 19:38 Din păcate, o persoană de sex feminin a fost declarată decedată.
UPDATE 19:55 Un bărbat a fost declarat și el decedat în ciuda încercărilor cadrelor medicale de a-l resuscita.
Potrivit informațiilor furnizate de SAJ Constanța, este vorba despre o femeie și un bărbat, ambii șoferi. Din nefericire, aceștia se aflau în stop cardio-respirator, iar în ciuda aplicării protocolului de resuscitare, medicii au fost nevoiți să declare decesul celor doi.
A treia victimă, o femeie pasageră într-unul dintre vehicule, a fost găsită conștientă, prezentând traumatisme la nivelul unui membru superior. Aceasta a fost stabilizată și transportată la spital pentru investigații suplimentare și îngrijiri medicale.
Cauzele accidentului sunt în curs de investigare de către polițiștii rutieri, care efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate circumstanțele producerii tragediei.
UPDATE 20:30 Ce a transmis IPJ Constanța
La data de 9 aprilie, în jurul orei 18:30, polițiștii din cadrul Serviciului de Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la faptul că pe D.C. 86A, între localitățile Năvodari și Lumina, s-a produs un accident rutier.
Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că impactul s-a produs între două autoturisme, conduse de o femeie, de 26 de ani, respectiv un bărbat, de 34 de ani,care ar fi circulat din sensuri opuse.
În urma accidentului rutier ambii conducători auto au decedat. De asemenea, a fost rănită ușor o femeie, pasageră într-unul dintre autoturisme.
În cauză cercetările sunt continuate de polițiști.