Coincidență sau nu, cu o săptămână în urmă scriam despre minunata ședință de Consiliu Local în care s-a votat împotriva constănțenilor, mai exact împotriva anulării taxei de 200 de lei de ocupare a domeniului public.
Tot în urmă cu o săptămână aminteam în textul meu de povestea lui David cu Goliat, și parcă am prevestit atunci că după furtună, apare și soarele. Deși domnul Chițac a intervenit telefonic, în mijlocul ședinței, să-i muștruluiască pe cei care votează împotriva „bunăstării” Constanței, că, deh, bunăstarea vine cică din taxe, astăzi Tribunalul Constanța l-a stropit puțin între ochi pe suveranul nostru cu niște apă rece. Poate ațipise pe fotoliul din Primărie și avea nevoie să fie ciupit puțin. Despre decizia Tribunalului și ce se presupune ea, veți citi în rândurile de mai jos, dacă aveți răbdare, bineînțeles.
Revenind la David și Goliat, vocea celor peste 10.300 de oameni pe care administrația locală i-a ignorat a fost auzită. Și nu doar vocea lor, doar peste 10.300 de oameni au avut și curajul de a semna o petiție prin care să spună STOP unor biruri inutile. Că așa funcționează administrația actuală, care vine cu idei trăsnite, dar uită și cum se pot pune în practică. Taxa ca taxa, s-a obișnuit măgarul, pardon poporul, de atâția ani de zile, dar o mulțime de detalii lipsesc din felul în care ea se poate implementa. Așa cum bine a subliniat, într-o emisiune la Constanța TV, avocata Cristina Roman, de altfel singurul consilier PSD care a avut pantalonii puși în așa fel încât să voteze pentru bunăstarea constănțenilor.
Că fusta partidului nu a fost suficient de încăpătoare și sub ea au intrat doar lingării, pardon, cei cu șlițul încheiat la spate. Sau, mai rău, s-au dezbrăcat de pantaloni și au uitat să și-i mai pună. Deci, dacă vedeți oameni mergând în fundul gol pe stradă, nu vă panicați! Nu sunt nebuni, nu e Stegarul Dac (deși dacă s-ar cocoța printr-un copac, nu bag mâna în foc că nu e el), sunt doar niște lași mergând lejer pe stradă. Mulți la număr. Ce or fi gândt: „dă-i dracu pe constănțeni, că doar am trecut podul. Se descurcă ei, taxăm tot ce putem. Dacă nu ne iese taxa asta pe mașină, va fi vai de noi, trebuie să găsim alta. Și e grele cu gânditul ăsta…. Ne doare capul, dar și în c__r de voi!”.
Deci dacă acum o săptămână prevesteam povestea lui David și Goliat, iar astăzi, Tribunalul Constanța le-a dat dreptate celor nemulțumiți, se cheamă ca și cum aș fi baba Vanga? Sufletul îl am bătrân, mișcările unora sunt prea ușor de anticipat, deci… floare la ureche! Mai că m-aș pune să ghicesc și ce va decide Curtea de Apel, dar, pușchea pe limba mea!, că nu vreau să se și audă ce cred. Și aș mai putea încerca să fraieresc și eu niște oameni să-mi dea bani pentru serviciile prestate. Un fel de Chițac care a vrut să ia bani de la plebea care l-a pus încă un mandat în funcție. Ce ați băut, măi, oameni buni în ziua aceea? Ce ați fumat? Bine, e drept că și la ce candidați aveaaam, a fost un vot de-a Baba-oarba, cum ar veni. Și orbi am mai fost, dar și surzi…
Taxa în valoare de 200 de lei pentru ocuparea domeniului public a fost anulată de Tribunalul Constanța
Cât despre taxa de 200 de lei impusă proprietarilor de autoturisme din Constanța pentru utilizarea domeniului public astăzi, 31 martie, Tribunalul Constanța a decis anularea acestei taxe. Decizia nu este, însă, definitivă, lucru care mă neliniștește puțin.
Dacă nu mai țineți minte cum au ajuns judecătorii să hotărască asupra acestei taxe vă reamintim că, pentru a opri aplicarea acestei taxe, cinci avocați au deschis o acțiune în instanță pe 17 decembrie 2024, solicitând anularea prevederilor HCL 412/2024. Procesul a fost înregistrat la Tribunalul Constanța, iar primul termen pe fond a fost stabilit pentru 7 martie 2025. În paralel, avocații au încercat și suspendarea temporară a taxei, până la o decizie definitivă privind anularea sa. Astfel, pe 28 ianuarie 2025, aceștia au depus o cerere separată de suspendare a aplicării HCL 412/2024. Argumentul principal a fost acela că cetățenii nu ar trebui să fie obligați să achite această sumă până când instanța se pronunță definitiv asupra legalității taxei.
Cu toate acestea, pe 27 februarie 2025, Tribunalul Constanța a respins cererea de suspendare, menținând în vigoare obligația de plată a taxei. Avocații au atacat decizia cu recurs, continuând lupta în instanță. Următorul termen a fost stabilit pe 24 martie, după ce, în data de 7 martie, Tribunalul Constanța a amânat luarea unei decizii în procesul privind anularea taxei de ocupare a domeniului public.
Primăria Constanța s-a apărat în instanţă invocând că nu este vorba despre un „impozit mascat”, ci de o necesitate impusă din cauza numărului mare de autovehicule staționate pe drumurile publice și private din municipiul Constanta, în alte locuri decât parcările special amenajate. Vergil Chițac chiar crede că taxa impusă de el va descuraja oamenii să-și cumpere un autoturism dacă nu dețin un loc de parcare și astfel vor utiliza îndeosebi mijloacele de transport alternative.
Cum a luat naștere petiția care a unit mii de constănțeni
Cei cinci avocați nu s-au lăsat descurajați și au inițiat o petiție intitulată „Abrogați taxa discriminatorie de 200 de lei și clarificați obligațiile fiscale ale constănțenilor!”, pe care au semnat-o peste 10.300 de constănțeni.
Ulterior, Consiliul Local Constanța a fost convocat în ședință după ce consilierii locali USR, Florin Cocargeanu, Cătălin Iacob, Edward Nedelcu, alături de consilierul independent Felicia Ovanesian, au depus un proiect privind abrogarea taxei în valoare de 200 de lei. Totuși, deși constănțenii au sperat la un rezultat favorabil, proiectul de hotărâre a primit 12 voturi „pentru”, 8 „împotrivă” și 7 abțineri: 7, Doamne, şi toţi 7! Au votat cam pe la spate – o tâmpită neutralitate! Doar 2 voturi au lipsit pentru a scăpa constănţenii de taxa de 200 de lei a administraţiei Chiţac
Lăcomia pierde omenia
Judecătorii Tribunalului Constanța au admis cererea celor cinci avocați din Baroul Constanța de anulare parțială a Hotărârii Consiliului Local nr. 412/2024. Mai mult, Tribunalul a admis și cererea de intervenție accesorie formulată de consilierul local Felicia Ovanesian, în sprijinul reclamanților. Decizia Tribunalului nu este definitivă și poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Avocatul Emil Tatu, unul dintre inițiatorii petiției, a explicat pe pagina sa de Facebook că decizia nu suspendă hotărârea de Consiliu Local. Pentru suspendare, urmează termen pentru recurs la Curtea de Apel.
Bineînțeles că decizia Curții este așteptată ca ploaia după o lungă secetă. Și să sperăm că cei care vor decide în privința ei o vor face cu gândul la constănțeni. Dar pentru mine, palma aceasta dată administrației locale, este o palmă din care ar putea să învețe ceva. Ar putea fi o lecție. O lecție prin care cei de la conducere să-și întoarcă fața, și nu fundul, către oamenii care le-au acordat votul de încredere. O lecție din care să învățăm că aroganța și infatuarea nu vor fi niciodată tolerate și nici nu trebuie. Nu poți să crezi că toți suntem boi, căci așa uiți că boii bătrâni fac brazda dreaptă. Și mai am câteva proverbe pentru administrația locală: Să fii primar e o întâmplare, să fii om e lucru mare.
- Buturuga mică răstoarnă carul mare.
- Banu-i ochiul dracului.
- Să stăm strâmb și să judecăm drept.
- Sătulul nu crede flămândului.
- A face treaba în doi peri.
- Unde-s mulți, puterea crește.
- Lăcomia pierde omenia.
- Jur acum până nu iese soarele
- Prostul nu e prost destul, dacă nu e și fudul!
Și mă opresc! Dar voi să nu vă opriți! Constanța TV nu se oprește! Pentru că mereu vom prezenta adevărul așa cum este el. Deși asta nu ne ajută de cele mai multe ori, dar vă poate ajuta pe voi să nu vă lăsați păcăliți de vorbe goale!