Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) trage un semnal de alarmă privind riscurile majore de răspândire a virusului febrei aftoase în România, în contextul eliminării controalelor vamale ca urmare a aderării la spațiul Schengen.
ANSVSA avertizează asupra existenței mai multor focare active de febră aftoasă în regiune: patru focare confirmate în Slovacia și un focar recent, identificat pe 26 martie, la o fermă de bovine din Ungaria.
În contextul eliminării controalelor vamale ca urmare a aderării la spațiul Schengen, riscul epidemiologic este amplificat, motiv pentru care ANSVSA, alături de toate instituțiile cu responsabilități în domeniu, aplică măsuri ferme pentru protejarea sectorului zootehnic. În acest context, în baza Deciziei Comitetului Național pentru Combaterea Bolilor (CNCB) din 11 martie 2025, au fost stabilite măsuri stricte de prevenire și control, aplicabile la nivel național”, se arată într-un comunicat emis de ANSVSA.
Măsurile respective vor fi aplicate până la ridicarea restricţiilor impuse de autorităţile competente în urma evaluării epidemiologice, precizează ANSVSA.
De asemenea, ANSVSA face apel la responsabilitate solicitând operatorilor economici şi tuturor instituţiilor implicate să trateze cu maximă seriozitate măsurile impuse şi să colaboreze activ pentru prevenirea răspândirii febrei aftoase.
Respectarea cu stricteţe a măsurilor şi colaborarea activă între toate instituţiile şi actorii implicaţi sunt fundamentale pentru protejarea efectivelor de animale din România. Prevenirea pătrunderii şi răspândirii febrei aftoase nu poate fi realizată decât printr-un efort comun. Este o responsabilitate pe care o împărtăşim cu toţii”, afirmă preşedintele ANSVSA, Alexandru Nicolae Bociu.
Potrivit ANSVSA, pentru a proteja efectivele de animale şi a preveni răspândirea bolii, este vital ca orice suspiciune de febră aftoasă să fie semnalată fără întârziere către DSVSA judeţeană.

Începând din 11 martie, ANSVSA a interzis transporturile de animale vii, furaje, paie, compost şi gunoi de grajd dinspre Ungaria spre România, din cauza unui focar de febră aftoasă înregistrat la o fermă din Ungaria. De asemenea, ANSVSA a impus o serie de restricţii pentru produsele de origine animală, cum ar fi carne, lapte şi produse din lapte.