Profesorii care predau educație financiară în școlile din România ar putea beneficia de pregătire suplimentară privind fraudele bancare și modul în care utilizatorii de servicii financiare trebuie să se protejeze de acestea. Gabriela Folcuț, președinta Asociației Române a Băncilor (ARB), a anunțat că se analizează introducerea acestor aspecte în programele de formare destinate cadrelor didactice.
Potrivit acesteia, odată cu creșterea numărului de elevi care dețin carduri bancare de la vârste fragede, aceștia devin vulnerabili în fața tentativelor de fraudă din mediul digital. În acest context, profesorii trebuie să fie pregătiți să le explice riscurile financiare și să le ofere instrumentele necesare pentru protecția datelor.
Copiii învaţă despre bugete, învaţă despre credite, învaţă despre economisire, învaţă despre producător, consumator, rolul fiecăruia în societate, puţină istorie a banilor, despre carduri şi partea bună este că, având în vedere tentativele din ce în ce mai numeroase de fraude, ne-am propus ca, de data aceasta, în modulele pregătite pentru a fi predate elevilor, să introducem şi aspecte care să-i ajute pe copiii, dar şi pe profesori, să se protejeze împotriva fraudelor. Acum ei deţin carduri de debit de la vârste fragede, poate şi de la 11 ani şi atunci e bine ca noi să-i pregătim înainte de a utiliza aceste produse şi servicii, de data asta bancare, dar pot fi din orice zonă financiară, avem şi zona de asigurări, destul de bine aspectată în acest curs obligatoriu”, a declarat vineri, la Prima News, preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor, Gabriela Folcuţ.
Cursul de formare pentru profesori a fost inițial acreditat în 2021, iar în prezent se află într-un proces de actualizare. Până acum, peste 1.100 de profesori din toată țara au fost pregătiți pentru a preda educația financiară în cadrul disciplinei obligatorii de educație socială pentru clasa a VIII-a.
Tot pentru cadrele didactice mai există un al doilea curs, opţional, organizat împreună cu Institutul Bancar Român. Cursul se adresează profesorilor care predau materia opţională de educaţie financiară, materie care include, printre altele, elemente legate de economisire, creditare, riscurile pe care le generează un credit, protecţia împotriva fraudelor.