Ultimele stiri

Acțiune cu radare pe DN 22: opt șoferi au rămas fără permis, amenzi de peste 58.000 de lei

Sursă foto: IPJ Constanța

Marți, 18 martie, polițiștii din cadrul Serviciului de Siguranță Rutieră au acționat pentru prevenirea cauzelor generatoare de accidente de circulație prin depistarea și luarea măsurilor legale față de șoferii care nu respectă regimul legal de viteză sau efectuează depășiri neregulamentare.

Acțiunea s-a desfășurat pe D.N. 22, unde au fost amplasate aparate radar.

În urma neregulilor constatate au fost aplicate 92 de sancțiuni contravenționale, 53 dintre acestea fiind aplicate pentru depășirea limitei legale de viteză, iar celelalte pentru alte abateri de la regimul circulației rutiere.

Valoarea sancțiunilor contravenționale este de peste 58.000 de lei.

Au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, opt șoferi, față de care a fost luată măsura reținerii permisului de conducere pentru nerespectarea regimului legal de viteză și efectuarea de depășiri neregulamentare. De asemenea, au fost retrase două certificate de înmatriculare.

Reamintim fapul că scopul tuturor activităților desfășurate în teren de polițiștii rutieri este acela de a asigura un trafic sigur pentru toți participanții”, transmite IPJ Constanța.

Lasati un comentariu

Alte articole

10 apr. 2024 12.13 pm

Polițiști din cadrul Poliției Orașului Năvodari – Secția 2 Poliție Rurală Cogealac au desfășurat marți, 9 aprilie, o acțiune pentru asigurarea climatului de ordine și siguranță publică.…

09 apr. 2024 5.11 pm

La sfârșitul acestei primăveri, mii de de copaci, arbuști și plante decorative vor completa și mări suprafața de spațiu verde din oraș, transmite Primăria Constanța. Până în luna iunie,…

19 mart. 2024 11.18 am

Radu Grațian Ghețea, președintele Libra Bank din România, a fost trimis în judecată, pentru un accident rutier pe care l-a provocat, spun procurorii, în anul 2022, potrivit adevarul.ro. Accidentul…

11 mart. 2025 11.47 am

Reprezentanții Spitalului Județean de Urgență Constanța au transmis date despre starea tinerilor implicați în accidentul cumplit de la intrare în stațiunea Mamaia. O tânără în vârstă de…

20 ian. 2024 11.36 am

Constantin Grosu, directorul Casei de Cultură Constanța și prim vicepreședintele Sindicatului Liber Petrochimistul din cadrul Petromidia s-a stins din viață în urma unui accident rutier. Tragedia…

25 dec. 2024 1.47 pm

Centrul Meteorologic Regional Dobrogea a emis o avertizare pentru municipiul Constanța. Cod portocaliu de intensificări ale vântului, valabil astăzi, 25 decembrie, și mâine, 26 decembrie, până…