Ultimele stiri

De ce i-a fost interzisă candidatura lui Călin Georgescu. CCR a publicat motivarea

Curtea Constituțională a publicat motivarea deciziei prin care a menținut hotărârea Biroului Electoral Central de a-i respinge candidatura lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale.

CCR publică, vineri, Hotărârea Curţii Constituţionale nr.7/2025 privind respingerea contestaţiilor formulate împotriva neînregistrării de către Biroul Electoral Central (BEC) a candidaturii independente a domnului Călin Georgescu la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2025.

Preşedintele CCR, Marian Enache, face câteva precizări, „întrucât în spaţiul public există o aşteptare justificată pentru informaţii clarificatoare”.

În ultima perioadă, putem observa o acţiune consistentă şi sistematică de discreditare şi devalorizare la scară largă a argumentaţiei juridice constituţionale care fundamentează deciziile şi hotărârile Curţii Constituţionale a României. Suntem conştienţi că activitatea Curţii Constituţionale, raportată la rolul său şi la atribuţiile sale, a fost şi va fi întotdeauna supusă atât aprecierilor, cât şi criticilor la nivelul societăţii. Prin esenţa sa, orice formă de justiţie, cu atât mai mult justiţia constituţională, care are în principal un rol preventiv, nu sancţionator, creează prin deciziile şi hotărârile sale premisele unor critici inerente din partea celor care se consideră nedreptăţiţi de soluţia adoptată. Aceste critici sunt fireşti şi sunt o dovadă că în România pluralismul politic şi al opiniilor constituie unul dintre principiile ordinii constituţionale democratice”, a transmis Marian Enache.

Acesta afirmă că legile şi rigorile constituţkionale trebuie respectate, chiar dacă este perioadă electorală.

Totodată, chiar dacă înţelegem că, în perioadele electorale, pasiunile şi partizanatele ideologice, doctrinare sau personale pot genera o tensiune socială care depăşeşte sfera obişnuinţei, trebuie să reafirmăm că în România, ca stat membru al UE şi al NATO, deci parte a spaţiului democratic occidental, există o ordine constituţională şi legală care trebuie respectată, ca expresie a suveranităţii şi a unităţii statale şi societale, a identităţii constituţionale a statului român. În acest sens, Curtea Constituţională a României, ca instanţă de contencios constituţional prin care se realizează justiţia constituţională, nu poate fi influenţată sau ameninţată prin intermediul niciunei forme de presiune, având nu doar rolul, ci şi obligaţia constituţională de a garanta supremaţia Constituţiei prin exercitarea efectivă a atribuţiilor sale. Într-un stat de drept, criticile sunt binevenite, presiunile sunt inacceptabile şi dezavuabile”, a mai trransmis Enache.

Acesta prezintă „câteva explicaţii suplimentare pentru a înţelege temeiurile argumentative obiective care au stat la baza adoptării Hotărârii nr.7/2025, astfel încât dezbaterea publică guvernată de principiul pluralismului politic şi al libertăţii exprimării opiniilor politice să nu denatureze într-o confuzie întreţinută, care poate să conducă la discreditarea instituţiilor statului şi la subminarea încrederii între membrii societăţii noastre”.

CCR precizează că, prin Hotărârea nr.7/2025, Curtea Constituţională, în esenţă, a examinat 5 critici principale invocate în contestaţiile formulate, pe care le rpezentăm integral:

1. Cu privire la faptul că adoptarea deciziei BEC de respingere a înregistrării candidaturii a fost realizată cu încălcarea normelor procedurale prevăzute de lege

Curtea Constituţională a stabilit că aceste aspecte sunt chestiuni tehnice, care nu pun în discuţie validitatea formală a deciziei BEC şi nu prezintă relevanţă din punctul de vedere al competenţei Curţii Constituţionale.

2. Cu privire la competenţa Biroului Electoral Central de a analiza condiţiile de eligibilitate de rang constituţional stabilite în jurisprudenţa Curţii Constituţionale a României prin Hotărârea nr.2/2024

Curtea Constituţională a României a recunoscut această competenţă a Biroului Electoral Central în mod direct şi exclusiv pentru procesul electoral în curs prin Hotărârea nr.32/2024 de anulare a alegerilor prezidenţiale. În respectiva hotărâre s-a prevăzut expres că reluarea procesului electoral presupune inclusiv constituirea unor noi birouri electorale, depunerea din nou a candidaturilor care urmează să fie evaluate de noul Birou Electoral Central şi derularea unei noi campanii electorale corecte şi transparente, prin raportare la principiile şi valorile constituţionale.

De altfel, toate deciziile şi hotărârile Curţii Constituţionale au caracter general obligatoriu odată publicate în Monitorul Oficial al României. Acest caracter general obligatoriu nu este o formă a democraţiei autoritare, cum se încearcă să se insinueze în discursul public, ci este singura garanţie că în cadrul unui stat suveran ordinea constituţională este protejată de abuzuri interne şi externe prin asigurarea supremaţiei Constituţiei.

Ca atare, conform Hotărârii nr.32/2024, Biroul Electoral Central avea nu doar competenţa, ci şi obligaţia să verifice condiţiile de eligibilitate privind respectarea Constituţiei şi apărarea Constituţiei în ceea ce priveşte candidaturile depuse în cadrul procesului electoral, în limitele dezvoltate prin Hotărârea nr.2/2024 a Curţii Constituţionale a României.

3.Cu privire la conţinutul argumentativ al Deciziei Biroului Electoral Central

În limita competenţei sale prevăzute de Legea nr.370/2004 privind alegerea Preşedintelui României şi a Hotărârii Curţii Constituţionale nr.32/2024, Biroul Electoral Central a dezvoltat un raţionament propriu cu privire la respectarea de către persoana care şi-a depus candidatura a condiţiei de eligibilitate privind respectarea Constituţiei.

În cadrul acestui raţionament, Biroul Electoral Central a constatat că încălcarea legislaţiei electorale (de exemplu, modul de derulare a campaniei electorale online şi finanţarea campaniei electorale), care a condus la distorsionarea semnificativă a rezultatului alegerilor din 1 decembrie 2024 şi, în consecinţă, la anularea alegerilor, constituie o conduită contrară Constituţiei României, unde se prevede la art.1 alin.(5) că, în România, respectarea Constituţiei şi a legilor este obligatorie.

Pentru a înţelege raportul dintre Hotărârea Curţii Constituţionale nr.32/2024 şi Decizia Biroului Electoral Central nr.18D din 9 martie 2025 trebuie să precizăm că justiţia constituţională în materia anulării alegerilor are ca obiect procesul electoral în ansamblul său, în timp ce măsura electorală a evaluării şi a înregistrării/respingerii candidaturilor vizează respectarea de către persoana care îşi depune dosarul de candidatură a condiţiilor de eligibilitate constituţionale şi legale.

Astfel, Biroul Electoral Central a particularizat neregularităţile de ordin legal care au condus la anularea alegerilor la conduita persoanei care şi-a depus candidatura, constatând în mod logic încălcarea condiţiei de respectare a Constituţiei. Ordinea constituţională este unitară, iar încălcarea legilor reprezintă o încălcare a Constituţiei, ca factor de validitate pentru întreaga ordine juridică statală.

4.Cu privire la faptul că excluderea de către BEC a unui candidat din procesul electoral produce efecte perpetue

Curtea Constituţională a stabilit că respingerea înregistrării unei candidaturi pe motiv că persoana în cauză a încălcat principii şi valori constituţionale nu conduce la o sancţionare perpetuă a acesteia prin prisma dreptului de a fi ales în funcţia de Preşedinte al României. Aceste aspecte se analizează de la caz la caz şi au o anumită temporalitate raportată la ciclicitatea alegerilor şi la evaluarea respectării de către candidaţi a principiilor şi valorilor constituţionale fundamentale.

5.Cu privire la dreptul de apărare pretins încălcat atât în faţa Biroului Electoral Central, cât şi în faţa Curţii Constituţionale a României

Conform legii, procedura în faţa Biroului Electoral Central în privinţa înregistrării candidaturii nu este o procedură de natură litigioasă. În procedura administrativă de analizare a dosarelor de candidatură, Biroul Electoral Central nu este o instanţă de judecată, ci acţionează ca o autoritate administrativă. Decizia Biroului Electoral Central este un act administrativ prin care se poate dispune, raportat la condiţiile de eligibilitate prevăzute de lege, înregistrarea sau neînregistrarea candidaturii.

În considerarea competenţei Curţii Constituţionale prevăzute la art.146 lit.f) din Constituţie, de a veghea la respectarea procedurii pentru alegerea Preşedintelui României, legiuitorul a stabilit posibilitatea persoanelor nemulţumite de decizia Biroului Electoral Central de a contesta respectiva decizie exclusiv în faţa Curţii Constituţionale.

Conform Legii nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, procedura în faţa Curţii nu este publică, persoanele interesate putând, însă, să depună în scris punctele lor de vedere. De altfel, Curtea Constituţională a informat public candidatul, precum şi orice persoană interesată, prin afişarea contestaţiilor pe site-ul instituţiei, că dosarul se soluţionează pe baza sesizării şi a celorlalte documente depuse până în ziua termenului stabilit pentru analizarea contestaţiei.

Toate aceste aspecte sunt esenţiale pentru a înţelege că în materia alegerilor pentru Preşedintele României, contestaţiile privind elementele esenţiale ale procesului electoral sunt supuse procedurilor Curţii Constituţionale, şi nu procedurii instanţelor de judecată, în considerarea elementelor specifice ale acestor alegeri, precum şi a importanţei acestora pentru protejarea şi garantarea suveranităţii şi identităţii constituţionale.

Lasati un comentariu

Alte articole

22 feb. 2024 4.19 pm

Tatăl tânărului decedat în urma accidentului provocat de Vlad Pascu a declarat că judecătoarea care ar trebui să soluționeze acest dosar l-a întrebat dacă fiul său este în sala de judecată…

25 iul. 2024 7.39 pm

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere anunţă pentru weekend închiderea temporară şi, respectiv, restricţionarea circulaţiei pe autostrada A2 Bucureşti – Constanţa,…

14 feb. 2024 11.02 am

Situaţie revoltătoare la Maternitatea Ploiești, unde doi bebeluși au fost încurcați și încredințați greșit familiilor. Potrivit observatornews.ro, una dintre mame a realizat a ajuns cu bebeluşul…

15 ian. 2025 12.07 pm

România a înregistrat o ascensiune remarcabilă în topul celor mai puternice pașapoarte din lume, după acceptarea în Programul Visa Waiver, anunță Institutul Diplomatic Român (IDR). Conform clasamentului…

07 dec. 2024 6.40 pm

În urma unor contestații și cereri de anulare, Biroul Electoral Central (BEC) organizează o nouă ședință sâmbătă pentru a discuta posibilele anulări ale alegerilor parlamentare din 2024. Diverse…

03 apr. 2023 1.28 pm

Pentru unele persoane shopping-ul are veleități ”terapeutice”, iar pentru altele reprezintă o simplă necesitate la care apelează doar la nevoie. Oricum ar fi, shopping-ul face parte din viața…