Ultimele stiri

Alte două persoane au fost reținute în urma violențelor din fața BEC de duminică

Sursă foto: captură video G4Media

Alte două persoane implicate în violenţele de duminică, de la protestul organizat după respingerea candidaturii lui Călin Georgescu, au fost reţinute de către procurori, fiind acuzate de tulburare a ordinii şi liniştii publice. Dintre cei trei reţinuţi anterior unul a fost arestat, iar ceilalţi doi sunt în continuare cercetaţi, dar fără a se dispune măsuri preventive.

La data de 11 martie 2025, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au pus în mişcare acţiunea penală împotriva altor doi inculpaţi, cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de tulburare a ordinii şi liniştii publice”, a transmis, miercuri, Parchetul de pe lângă Trinunalul Bucureşti.

Potrivit procurorilor, cei doi au exercitat acte de violenţă îndreptate împotriva dispozitivelor de jandarmi desfăşurate în Centrul vechi cu ocazia protestelor din faţa BEC, aruncând cu obiecte contondente în direcţia forţelor de ordine, iar prin aceasta au tulburat ordinea şi liniştea publică.

În cauză sunt administrate şi alte probe pentru stabilirea tuturor urmărilor acţiunilor inculpaţilor, urmând a fi luate măsuri legale în consecinţă. De asemenea, se efectuează activităţi pentru identificarea tuturor persoanelor care au exercitat acte similare în contextul protestului amintit. Procurorii au dispus reţinerea pentru 24 de ore a celor doi inculpaţi, urmând a fi sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti cu propunere de arestare preventivă a acestora pentru 30 de zile”, au mai transmis procurorii.

În urmă cu o zi, procurorii au transmis că au reţinut trei bărbaţi în acelaşi dosar. Cei trei au fost implicate în distrugerea maşinii unui post de televiziune. Unul dintre aceștia este arestat.

În urma incidentelor, 13 jandarmi au fost răniţi.

Lasati un comentariu

Alte articole

01 apr. 2024 1.33 pm

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit, în urma unor acțiuni desfășurate în zona de competenţă, două motoare de barcă, semnalate ca fiind bunuri căutate în vederea…

11 oct. 2023 12.04 pm

Mama unei adolescente de 13 ani din Timișoara a sesizat Poliția după ce fiica sa a început să primească mesaje cu conținut obscen de la un număr de telefon necunoscut. După aproximativ o lună,…

14 ian. 2023 2.47 pm

Ministrul Agriculturii, Petre Daea în vârstă de 73 de ani, este în centrul atenției pe platforma TikTok după ce în timpul unei intervenții la Antena 3 CNN acesta a adormit. Moderatorul emisiuni…

06 oct. 2023 3.34 pm

Nava SAR APOLLO, aparținând ARSVOM, la solicitarea VTS Sulina, s-a îndreptat, vineri, 6 octombrie, în rada Sulina, către nava M/V NAVIN RAVEN, aflată sub pavilion MARSHALL ISLANDS, pentru preluarea…

27 mai 2023 3.16 pm

Un studiu realizat de către The Harris Poll pentru Nationwide Children’s Hospital pe 2035 adulți americani a constat că jumătate dintre părinții cu copii cu vârste sub 18 ani consideră că…

15 sept. 2024 11.33 am

Spectacolul unei eclipse parţiale de Lună va fi vizibil pe cer senin în America de Nord şi America de Sud marţi seara şi în Africa şi Europa, miercuri dimineaţa, potrivit News.ro. La Bucureşti,…