Ultimele stiri

(FOTO/VIDEO) O mașină s-a rupt în două după ce a lovit un stâlp, la intrare în Mamaia! Un tânăr a murit, iar alți trei sunt în stare gravă: șoferul era băut

Sursă foto: ISU Dobrogea

Accident înfiorător la intrarea în stațiunea Mamaia. Patru persoane au fost grav rănite după ce o mașină s-a izbit de un stâlp și a fost ruptă în două. Unul dintre tinerii implicați s-a stins din viață la spital. În urma testării cu aparatul etilotest, polițiștii au stabilit că șoferul se afla sub influența băuturilor alcoolice.

Impactul violent a avut loc puțin după miezul nopții, la intrarea în stațiunea Mamaia, în zona Hotelului Malibu. Potrivit martorilor, șoferul circula cu viteză iar, la ieșirea dintr-un sens giratoriu, ar fi pierdut controlul volanului și s-ar fi izbit de un stâlp. În urma impactului mașina s-a rupt în două.

La fața locului au fost alocate mai multe echipaje de prim ajutor: o autospecială de stingere cu apă și spumă, un echipaj de descarcerare, un echipaj SMURD B, un echipaj SMURD C, o autospecială pentru transport victime multiple și un echipaj SAJ B.

Din accidentul rutier au rezultat cinci victime dintre care două inconștiente, două conștiente și una conștientă, cooperantă, care a refuzat transportul la spital. Cele patru victime au fost transportate la spital, acolo unde una dintre ele a murit.

Potrivit polițiștilor, șoferul mașinii se afla sub influența băuturilor alcoolice.

Ce spun pompierii

În această seară, pompierii constănțeni au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs la un autoturism produs în zona stațiuni Mamaia. La fața locului am intervenit cu o mașină de stingere, o autospecială de descarcerare, un echipaj de prim ajutor, un echipaj de terapie intensivă mobilă, o autospecială transport personal și victime multiple și un echipaj din cadrul SAJ. Colegii sosiți la fața locului au constatat că era vorba despre cinci persoane implicate în accident. Dintre acestea, patru au fost transportate la Spitalul Județean Constanța, două dintre ele fiind inconștiente, cu vârste cuprinse între 20 și 25 de ani”, a declarat Anamaria Stoica, purtător de cuvânt al ISU Dobrogea.

Ce spun polițiștii

La data de 10 martie, în jurul orei 23:57, polițiștii din cadrul Serviciului de Siguranță Rutieră Constanța au fost sesizați cu privire la faptul că, pe bulevardul Mamaia din municipiul Constanța, ar fi avut loc un accident rutier.

Conform primelor cercetări efectuate la fața locului, polițiștii au constatat faptul că un autoturism, care circula dinspre strada Unirii către stațiunea Mamaia, ar fi intrat în coliziune cu un stâlp de iluminat.

În urma accidentului rutier, patru persoane, cu vârste cuprinse între 19 și 25 de ani, pasagere în vehicul, au fost transportate la spital cu vătămări corporale grave, pentru îngrijiri medicale. Ulterior, a fost declarat decesul la spital pentru una dintre victime, fiind vorba despre un tânăr de 21 de ani.

Conducătorul auto, de 21 de ani, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză, polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a condițiilor producerii accidentului rutier.

Lasati un comentariu

Alte articole

20 mai 2024 3.59 pm

Luni, 20 mai, pe conducta de aducțiune, cu diametrul de 800 mm, de pe strada Zmeurei din localitatea Eforie Nord s-a înregistrat o avarie. Lucrătorii RAJA fac tot posibilul pentru remedierea situației…

04 feb. 2024 7.14 pm

În perioada 2-4 februarie, polițiștii constănțeni au intensificat acțiunile specifice, peste 600 de polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, rutieră și investigații criminale acționând…

15 feb. 2025 12.45 pm

Cod galben de vreme severă la Constanța! Atenționarea emisă de meteorologi este valabilă de mâine, 16 februarie, ora 08:00, până pe 17 februarie, ora 20:00. Centrul Meteorologic Regional Dobrogea…

19 aug. 2024 9.47 pm

Un grav accident rutier a avut loc astăzi, pe Autostrada A4, la kilometrul 16, implicând un microbuz și un TIR. În urma coliziunii, una dintre victime, un bărbat de 62 de ani care se afla în microbuz,…

19 feb. 2025 10.46 am

Pe toată rețeaua rutieră aflată în gestiunea Drumuri Județene Constanța s-a acționat noaptea trecută cu 28 de utilaje, iar 10 mașini s-au aflat permanent în patrulare. În total, 68 de persoane…

12 nov. 2023 6.53 pm

La data 11 noiembrie, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Medgidia, Secției 4 Poliție Rurală Medgidia și Secției 8 Poliție Rurală Băneasa, împreună cu jandarmi din cadrul Inspectoratului…