Ultimele stiri

Furtul pieselor dacice de la Muzeul Drents. Femeia suspectată de jaf a fost eliberată

Parchetul General al Olandei (OM) a anunțat că femeia suspectată de furtul tezaurului românesc de la Muzeul Drents din Assen a fost eliberată. Cu toate acestea, ea rămâne suspectă în ancheta privind dispariția comorilor. Femeia, în vârstă de 40 de ani, este originară din Heerhugowaard, potrivit informațiilor furnizate de RTV Drenthe.

Femeia a fost arestată la câteva zile după jaf, alături de alți doi bărbați din aceeași localitate. Ulterior, poliția a mai reținut un al patrulea suspect. Cu toate acestea, Parchetul General a considerat că nu există motive suficiente pentru a menține femeia în arest.

Noi, ca Parchet, nu vedem motive suficiente pentru a o menține în arest mai mult timp”, a declarat un purtător de cuvânt.

Deși femeia a fost eliberată, ceilalți trei suspecți, în vârstă de 26, 34 și 36 de ani, rămân în detenție. Aceștia urmează să fie prezentați în fața tribunalului vineri, 9 mai, pentru o primă audiere publică. Tribunalul va decide dacă ei vor rămâne în arest sau dacă unul dintre ei va fi eliberat anticipat. Cei trei suspecți se află în arest restricționat, ceea ce înseamnă că nu au voie să comunice cu lumea exterioară.

Cei patru suspecți sunt acuzați de implicare în furtul unor obiecte de artă extrem de valoroase din expoziția „Dacia – Imperiul aurului și argintului”. Printre obiectele dispărute se numără celebrul Coif de aur de la Coțofenești și trei brățări de aur. Aceste artefacte, parte a patrimoniului cultural românesc, nu au fost recuperate până în prezent.

Poliția olandeză a făcut publice numele și fotografiile a doi suspecți principali: Bernhard Z. și Douglas W. Autoritățile speră ca prin divulgarea identității lor să obțină informații despre locul în care se află obiectele furate. De asemenea, poliția caută un alt suspect care a fost surprins de camerele de supraveghere la un magazin Praxis din Assen, cu o zi și jumătate înainte de furt.

Dacă Coiful şi brăţările de aur nu sunt găsite, guvernul olandez se poate aştepta la o cerere de despăgubire. Suma este de 5,8 milioane de euro.

Lasati un comentariu

Alte articole

08 dec. 2022 12.03 pm

Ieri, 7 decembrie în jurul orei 8:30, polițiștii locali au depistat pe strada Portului, trei persoane care încărcau într-o autoutilitară  12  saci cu porumb care fuseseră sustrași din portul…

26 dec. 2024 6.24 pm

Rusia a declarat joi, 26 decembrie, stare de urgenţă la nivel federal din cauza unei scurgeri de ţiţei cauzate de două petroliere ruseşti în Marea Neagră, a transmis Ministerul pentru Situaţii…

24 iul. 2024 7.22 pm

Polițiștii constănțeni au deschis o anchetă după ce o persoană mascată a spart o casă și a furat bani și bijuterii. Marți, 16 iulie, polițiștii din cadrul Poliției orașului Hârșova au…

03 nov. 2023 7.14 pm

Ministerul de Externe anunţă, vineri, că încă doi cetăţeni cu dublă cetăţenie – română şi israeliană – sunt ostatici în Fâşia Gaza În continuarea informaţiilor transmise…

28 mart. 2024 2.58 pm

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța-Serviciul Municipal de Investigații Criminale , sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța,…

14 ian. 2025 2.05 pm

Zece ţări din Uniunea Europeană, între care şi România, cer ca blocul european să interzică importurile de gaz şi de gaz natural lichefiat (GNL) din Rusia, arată un document văzut de Reuters,…