În negura timpurilor, când dacii liberi trăiau în armonie cu universul, comunicând telepatic cu energiile pământului și primind sfaturi economice direct de la Zalmoxe, România era, evident, un paradis suveran. Nimeni nu depindea de Bruxelles, FMI sau de alte forțe oculte, iar dacii nu aveau nevoie de alegeri, pentru că liderul suprem era ales prin vibrații astrale.
Și totuși, după două milenii de decădere, sclavie spirituală și trădare națională, iată că, în 2025, ne aflăm din nou în fața unei mari răscruci istorice. Trezirea conștiinței poporului român s-a produs! Da, în sfârșit, românii s-au uitat în oglindă și au realizat că sunt urmașii dacilor și, prin urmare, destinul lor nu poate fi decât suveran!
Iar acest destin trebuia să fie împlinit de un singur om: Călin Georgescu, profetul neînțeles al neamului, apostolul suveranității absolute, omul care a băut direct din izvorul înțelepciunii carpatine și a înțeles că România trebuie să-și rupă lanțurile sclaviei moderne. Discursurile sale, un amestec sublim de geopolitică, ezoterism și teorii ale conspirației, au reușit să electrizeze un segment consistent de români sătui de „trădători” și „păpușari globaliști”.
Dar, așa cum se întâmplă de obicei în poveștile cu eroi mesianici, Sistemul nu putea permite ca un astfel de Ales să ajungă la putere. Biroul Electoral Central, evident controlat de aceleași forțe care l-au împiedicat și pe Burebista să-și ducă visul până la capăt, i-a respins candidatura. Un act de trădare care îl plasează pe Georgescu în galeria martirilor neamului, alături de toți cei care au încercat să ne rupă de lanțurile sclaviei universale.
Dar suveraniștii nu disperă. Așa cum dacii nu au murit niciodată, ci s-au retras în munți, așa și mișcarea suveranistă își pregătește planul B. Cine va fi noul conducător al oștirii patriotice? Un George Simion, omul care a reușit să combine stilul lui Vadim cu energia unui organizator de festivaluri medievale? Un Claudiu Târziu, politicianul care visează la o Românie teocratică, unde sfintele moaște ar putea vota în Parlament? Sau poate un outsider, un dac necunoscut, păstrat până acum în rezerva istorică a neamului, gata să revină și să revendice tronul pierdut al adevăratei suveranități?
Și totuși, de pe margine, din umbră, pândește un alt personaj. Un vechi cunoscut al politicii românești, revenit din exilul său mediatic, cu ochii strălucind precum ai unui motănel care adulmecă pește prăjit. Da, Victor Ponta, cunoscut în popor sub numele mistic de Puie Monta, simte mirosul de sânge și așteaptă momentul perfect să-și arunce ghiarele în gloata suveranistă.
Și de ce nu? Ponta, vechi PSD-ist, are experiență în a vinde orice ideologie publicului potrivit. A fost socialist când i-a convenit, tehnocrat de ocazie, social-liberal cu acte în regulă, iar acum, patriot cu patalama de PSD-ist. El nu crede în daci, dar poate juca rolul perfect pentru cei care cred. Nu e nici anti-sistem, dar poate mima indignarea. Nu vrea neapărat o Românie suverană, dar, dacă asta îl duce la Cotroceni, atunci, sigur, de ce nu?
Așa că nu vă mirați dacă, în final, în loc de un mare voievod al națiunii, suveraniștii se vor trezi cu un Motănel miorlăind de pe treptele Parlamentului, spunând cu un zâmbet larg:
Miau, români! Voi m-ați vrut!”
Pentru că, la fel ca în orice telenovelă istorică românească, finalul nu este niciodată despre victorie, ci despre o nouă țeapă națională.
