Biroul Electoral Central (BEC) a înaintat vineri către Curtea Constituțională a României (CCR) contestațiile formulate împotriva candidaturii lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale.
Potrivit oficialilor CCR, au fost deja înregistrate două dosare în acest sens, iar judecătorii constituționali urmează să le analizeze în cadrul unei ședințe programate sâmbătă.
În cursul zilei de sâmbătă va avea loc o şedinţă de judecată.
În acest context, avocatul Adrian Toni Neacșu, fost membru al Consiliului Superior al Magistraturii, a atras atenția asupra faptului că aceste contestații sunt, în opinia sa, premature. Motivul invocat de Neacșu este faptul că BEC nu s-a pronunțat încă asupra validității candidaturii lui Călin Georgescu, iar în lipsa unei decizii oficiale, Curtea Constituțională ar analiza un dosar fără obiect.
Cele două contestații au fost trimise de BEC către CCR, singura instituție care, potrivit legii, poate soluționa astfel de spețe. Evident că, în momentul acesta, ele sunt premature, pentru că încă nu avem o hotărâre a BEC, deci le lipsește obiectul”, a explicat Adrian Toni Neacșu într-o postare pe Facebook.